Silvestru, Iov și Agaton de la Tazlău

Silvestru, Iov și Agaton au fost trei pustnici, ucenici ai Sfântului Chiriac de la Tazlău, care s-⁠au nevoit peste treizeci de ani la locul numit Măgura Tazlăului, în secolul al XVII-⁠lea. Sunt pomeniți în Patericul românesc și cinstiți de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠au nevoit mai întâi în mănăstire, smerindu-⁠se față de toți și deprinzând frica de Dumnezeu și darul rugăciunii. Apoi, cu inima rănită de dragostea lui Hristos, s-⁠au retras în pustie, în adâncul muntelui, la Măgura Tazlăului, unde trăiseră mulți sihaști încă din secolul al XIV-⁠lea și unde se mai văd urme de chilii. Acolo și-⁠au făcut chilii din piatră și lemn și au rămas peste treizeci de ani, răbdând, după cum scrie Patericul, frigul, foamea și luptele duhurilor rele prin gânduri și năluciri. I-⁠au răbdat pe toate cu bărbăție, în nădejdea vieții veșnice, înarmați cu rugăciunea neîncetată.

Când slăbeau în lupta duhovnicească, chemau ajutorul Sfântului Chiriac cu o rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile cuviosului părintelui nostru Chiriac, miluiește-⁠ne pe noi. Spune Patericul că îi cerceta îndată bucuria Duhului Sfânt.

Ca și ceilalți sihaști din munții Tazlăului, coborau noaptea la Utrenie în mănăstire, cu făclii în mână, apoi se urcau iar la chilii. La bătrânețe au primit darul izgonirii duhurilor necurate și mulți veneau să se atingă măcar de hainele lor. Ajunși purtători de Hristos, s-⁠au mutat la cele veșnice și au fost numărați între cuvioșii părinți.