Silvestru Sihastrul de pe Ceahlău

Silvestru a fost ieroschimonah și unul dintre cei mai vechi sihaștri ai Muntelui Ceahlău, în secolul al XV-⁠lea, întemeietorul celui dintâi schit cunoscut din preajma muntelui. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Își făcuse metania la Mănăstirea Neamț, unde se nevoise din tinerețe și ajunsese duhovnic iscusit. Auzind de sihaștrii de pe Ceahlău și de locurile singuratice de acolo, s-⁠a retras cu câțiva ucenici pe Valea Bistriței și, urcând pe pârâul numit azi Pârâul Schitului, a trăit mulți ani lângă munte, necunoscut de nimeni.

Mai târziu s-⁠au adunat și alți sihaști în jurul lui. În vremea domnului Alexandru cel Bun a întemeiat în poiană un schit mic, cu biserică de lemn având hramul Pogorârii Sfântului Duh. Locul a fost numit mai întâi Sihăstria lui Silvestru, apoi Schitul lui Silvestru. Tradiția locului îl socotește cel dintâi sihastru pomenit pe Ceahlău.

A povățuit schitul peste douăzeci de ani și a rânduit o viață de obște aleasă. Obiceiul lor era rugăciunea neîncetată. Silvestru era și duhovnicul multor sihaștri care trăiau pe munte; la sărbători ei coborau la schit, primeau Sfintele Taine și urcau din nou la bordeiele lor. În posturi, chiar monahii din schit se retrăgeau în munte și se nevoiau singuri.

Cam pe la jumătatea secolului al XV-⁠lea s-⁠a mutat la Domnul, lăsând numeroși ucenici. Schitul lui, înnoit mai târziu, a fost numit Schitul Hangu, iar din secolul al XVII-⁠lea Mănăstirea Pionul, după sihastrul Peon.