Simeon

Simeon de la Mănăstirea Xenofont, cu numele de mir Spiridon Pilarinos, fiul lui Gherasim, s-⁠a născut în satul Ilarion din Kefalonia. A terminat liceul la Tesalonic. A lucrat ca marinar pe corăbii, mecanic de locomotivă, știa engleza și cu osteneala lui a adunat o mare avere. S-⁠a și căsătorit. Din căsătorie a avut un fiu, care a devenit ofițer și a fost ucis în retragerea de pe frontul albanez. După moartea soției și-⁠a împărțit averea din Tesalonic rudelor și a plecat în Grădina Maicii Domnului, în 1958.

Venind în Sfântul Munte a lucrat la început ca grădinar plătit la mănăstirea Sfântul Pavel și apoi la mănăstirea Xenofont. Când s-⁠a hotărât să se călugărească, a dat egumenului Evdochim o sumă de lire pe care o adusese din lume. A fost tuns în marea schimă în 1958 și a primit numele Simeon, în cinstea Sfântului Simeon Stâlpnicul. A fost un monah luptător și silitor. Odată a stat paisprezece ani fără să iasă pe poarta mănăstirii. A slujit ca arhondar, bucătar și colivar.

O vreme i s-⁠a ivit o hernie care îl chinuia, iar de durerile mari se îndoia în două. Se afla în casa pescarilor, o clădire de la intrarea în mănăstire, și ruga pe Maica Domnului să-⁠l ajute. I s-⁠a arătat Maica Domnului coborând într-⁠un nor. «Așa cum este», zicea, «într-⁠o icoană de la Vatoped.» L-⁠a binecuvântat și l-⁠a vindecat. În simplitatea și bucuria lui striga: «Nu pleca, nu pleca, Maica mea.» Tot locul s-⁠a umplut de mireasmă. Maica Domnului s-⁠a ridicat iar și a dispărut într-⁠o lumină puternică și deosebită. După plecare a rămas acea mireasmă fină. O altă dată a văzut-⁠o pe Maica Domnului venind cu o caicul la țărm, însoțită de Sfinții Gheorghe Purtătorul de Biruință, ocrotitorul mănăstirii, și Dimitrie Izvorâtorul de mir, și înconjurată de mulțime de îngeri.

Din pricina neputinței de a face metanii pe jos, făcea cât putea. Făcea metanie și celor care îl ajutau; bătrânului care îl îngrijea, părintele Prodrom, care îl păzea cât putea de bine. Îi mulțumea pe toți cu mare bucurie sufletească. Avea o privire nevinovată ca de copil. Fața îi strălucea de bucurie când se împărtășea cu Sfintele Taine. Odată l-⁠au văzut în litia catolicului ridicând mâinile sus. Când l-⁠au întrebat: «Ce faci acolo, moș Simeon?», a răspuns: «Uneori uit și mă rog.» A adormit întru Domnul la 12 noiembrie 1983. La scoaterea moaștelor, oasele lui erau galben-⁠chihlimbar. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.