
Sfântul Cuvios
Simon Bagdavadze
Căpetenia ultimilor georgieni de la Iviru
Georgian care a condus până în 1919 monahii georgieni de lângă Iviru, adormit în 1942; cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.
- Adormit
- 1942secolul XX
- Locul
- Iviron (Georgian skete of St John the Theologian), Mount Athos
- Ceata
- Cuvioși și cuvioase
Viața
Simon Bagdavadze a fost ieroschimonah georgian, ultimul conducător al monahilor georgieni de la Schitul Sfântului Ioan Teologul de lângă mănăstirea Iviru din Sfântul Munte. S-a născut în 1857 și a adormit în 1942, cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.
Pe numele din lume Solomon, s-a născut în satul Ckviși din ținutul Vani, într-o familie de țărani. După ce un râu a inundat satul, familia s-a mutat lângă Samtredia. Solomon iubea slujbele și vizita adesea mănăstirile Ghelati și Moțameta. S-a căsătorit, dar soția lui a murit la naștere, iar pruncul nu a putut fi salvat. Rămas văduv, a vrut să se facă monah, însă și singurul său frate a murit, lăsând un fiu mic, Ivane. Solomon și-a crescut nepotul și a ținut în casă o școală pentru copiii satului, unde îi învăța scrisul și cititul georgian, istoria și aritmetica, dar și bunacuviința și munca.
După ce nepotul s-a căsătorit, i-a lăsat pământul și casa și s-a mutat la mănăstirea Ghelati. La sfârșitul anilor 1890 a fost tuns în monahism cu numele Simon și curând a fost hirotonit ieromonah. În 1901 a mers la Ierusalim, la Locurile Sfinte, apoi la Athos, unde a intrat în schitul georgian al Sfântului Ioan Teologul. Frăția număra pe atunci aproape cincizeci de monahi, iar slujbele se făceau cu cântarea georgiană veche. Părintele Simon a primit ca ascultare principală bucătăria și slujea periodic în biserica schitului. A trăit acolo cutremurul din octombrie 1905, care a stricat mult mănăstirile Athosului, dar a cruțat schitul georgian.
Georgienii erau în conflict cu călugării greci de la Iviru, care le îngrădeau drepturile, deoarece schitul era doar o chilie dependentă de mănăstire. În 1919 starețul Iviru a venit cu soldați la schit și i-a luat părintelui Simon cheile. Monahii georgieni, rămași fără adăpost, au fost primiți de mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon, iar în 1920 nouă dintre ei s-au așezat, sub povățuirea lui Simon, în schitul Sfântului întâi-mucenic Ștefan. Trăiau din muncă grea, cosind iarbă și adunând nuci. Bolnav în 1926, părintele Simon a fost îngrijit la Sfântul Pantelimon, unde a rămas ca trapezar, iubit de toți ca un bătrân bun și rugător. Incendiul din 1932 de la schitul Sfântului Ștefan l-a întristat adânc. A adormit în pace în 1942, în infirmeria mănăstirii Sfântul Pantelimon.