Sisoe Sihastrul de pe Rarău

Sisoe a fost sihastru în Munții Rarăului la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea, ctitor și egumen al Schitului Rarău, pe care l-⁠a mutat în 1800 de sub stăpânirea austriacă în Moldova. A adormit după câțiva ani. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Numele lui era cunoscut în toate satele din jur. Sihaștrii din codri îl aveau povățuitor, fiind cunoscut ca ascet și lucrător al rugăciunii lui Iisus, iar credincioșii din sate îi cereau sfat și îl socoteau mijlocitor către Dumnezeu. Călugării din Schitul Rarău l-⁠au ales egumen și le-⁠a fost povățuitor, adunând mai mulți ucenici.

Văzând că bisericile, mănăstirile și schiturile ortodoxe din nordul Moldovei erau strâmtorate de autoritățile austriece catolice, Sisoe a socotit să mute schitul în partea de sud a muntelui, rămasă în Moldova. În vara lui 1800 a adunat treizeci de țărani cu cai de munte și a încărcat pe ei catapeteasma bisericii, odoarele, cărțile de cult și puținele bunuri ale schitului. După rugăciune la Maica Domnului, împreună cu tot soborul, au trecut noaptea frontiera, fără să fie văzuți de austrieci. Egumenul mergea înainte cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și se ruga cu lacrimi.

În zori au poposit într-⁠o poiană de munte, lângă Piatra Zimbrului, au așezat icoana într-⁠un trunchi de brad, au făcut priveghere și Liturghie de mulțumire și au ridicat o biserică de lemn cu hramul Adormirii Maicii Domnului, care se vede până azi, cu chilii alături. Așa a refăcut Sisoe Schitul Rarău. A adunat peste douăzeci de monahi, i-⁠a învățat dragostea de Dumnezeu și după câțiva ani s-⁠a mutat la cele cerești.