Smaragda de la Nejin

Sfânta Cuvioasă Mărturisitoare Smaragda de la Nejin (în lume Iuliania Avramievna Onișcenko) a fost stareța Mănăstirii de maici a Intrării în Biserică a Maicii Domnului din Nejin, în ținutul Cernigovului, în anii cei mai grei ai istoriei ei, 1914-1927 și 1941-1943. A fost arestată, bătută și închisă pentru credință, iar trupul ei a fost aflat nestricat la un sfert de veac după moarte. Biserica Ortodoxă Ucraineană a trecut-⁠o în rândul sfinților în 2012-2014.

Copilăria

S-⁠a născut la 2 (15) ianuarie 1858, în satul Markivți din ținutul Kozeleț, gubernia Cernigov, din părinții Avraam și Maria, de neam căzăcesc, care au avut șapte copii și i-⁠au crescut în evlavie, în dragoste față de Dumnezeu și de aproapele. Când Iuliania avea șapte ani, tatăl ei a murit de o boală grea, iar familia a ajuns în mare lipsă, încât a trebuit să vândă pentru datorii și ultima vacă, din care trăiau. Fetița era mereu bolnavă, iar mama se temea că nu va trăi; i se pregătise chiar și sicriul.

Punându-⁠și toată nădejdea în voia lui Dumnezeu, la sfatul preotului din sat, mama a dus-⁠o la școala pentru fete orfane de pe lângă Mănăstirea Intrării în Biserică din Nejin. Mai târziu maica își amintea că singurul lucru pe care îl avea cu ea era sicriul. Întărindu-⁠se trupește și sufletește, a învățat cu sârguință. Spunea cu duioșie că în mănăstire a primit și creșterea, și învățătura, că a deprins acolo desenul, împletitul, broderia, zugrăveala, pictura, cântarea și citirea.

Monahia

După ce a terminat școala, a intrat ca soră în aceeași mănăstire. După unele izvoare, în 1876, la 18 ani, după ascultarea cuvenită, a primit tunderea în monahism, iar cu timpul a devenit blagocinul (econoama) mănăstirii, ostenindu-⁠se mult pentru binele obștii. În timpul războiului ruso-⁠turc din 1877-1878, alături de multe surori, a lucrat în spitalul militar deschis în mănăstire pentru răniți.

Stareța

În 1914, după moartea stareței Valentina (după alte izvoare, Ana), surorile au ales-⁠o în unanimitate stareță. Multă vreme nu a îndrăznit să primească ascultarea aceasta și a primit-⁠o abia după rugămințile cu lacrimi ale surorilor și după nopți de rugăciune înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Stareță fiind, nu s-⁠a mutat în casa stareței, ci a rămas în vechea ei chilie și a muncit mai departe la fel cu toate surorile.

Stăreția ei a căzut în anii cei mai tragici ai mănăstirii. Numai prin mila lui Dumnezeu și prin înțelepciunea și dreapta ei socoteală obștea a putut dăinui multă vreme în ciuda atacurilor celor fără de Dumnezeu.

Arestul și chinurile

În 1922, în campania bolșevică de confiscare a odoarelor bisericești, stareța Smaragda a fost arestată. Anchetatorul a încercat să-⁠i smulgă mărturii împotriva surorilor și a clerului, dar ea a rămas neclintită. La interogatorii era liniștită și răspundea cu simplitate și smerenie, încercând să abată mânia autorităților de la mănăstirea cu cele 200 de viețuitoare. După ore de interogatorii, chinuri și bătăi, anchetatorii au crezut că a murit și le-⁠au îngăduit maicilor să-⁠i ia trupul. Când a fost adusă în mănăstire pentru înmormântare, și-⁠a revenit deodată. Minunea nu i-⁠a înțelepțit pe prigonitori, iar a doua zi dimineață au dus-⁠o din nou la închisoare.

Tribunalul revoluționar de la Cernigov, între 13 și 17 mai 1922, a judecat un grup de clerici din Nejin pentru ascunderea unor odoare (226 de pandantive de argint cu pietre prețioase, găsite la locuința epitropului). Fără vreo vină dovedită a ei, stareța a fost condamnată la trei ani de închisoare. Enoriașii bisericilor din Nejin au cerut de multe ori eliberarea ei, semn al dragostei poporului.

Risipirea obștii

După executarea pedepsei s-⁠a întors în mănăstire și s-⁠a apucat îndată de repararea clădirilor. Dar liniștea a ținut puțin. În 1927 mănăstirea a fost închisă definitiv, bisericile și clădirile ei au devenit depozit de artilerie, iar maicile au fost silite să plece la casele lor. Optzeci de maici bătrâne, care nu aveau unde merge, au fost mutate, cu stareța Smaragda în frunte, la Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Kozeleț.

În 1930 a fost arestată a doua oară, pentru „agitație antisovietică”. Ținută într-⁠o celulă rece, sănătatea ei s-⁠a șubrezit de tot. Ancheta nu a găsit nicio vină, iar în 1933 a trebuit să fie eliberată. S-⁠a așezat cu patru surori într-⁠o casă particulară din Kozeleț, unde și-⁠a continuat nevoința. Contemporanii o descriau ca pe un înger pământesc, în care nu era nimic lumesc, nobilă, tăcută, aducând oamenilor pacea lui Hristos.

Întoarcerea la Nejin

În timpul războiului, când ocupanții germani au îngăduit redeschiderea bisericilor și a mănăstirilor, stareța s-⁠a întors cu surorile în mănăstirea ei. Au găsit-⁠o pustiită, dar cu binecuvântarea ei s-⁠au apucat din nou de reparații. Încă din toamna lui 1941 a fost redeschisă catedrala Intrării în Biserică, pentru care surorile și credincioșii au făcut ferestre, uși și catapeteasmă. În mănăstire s-⁠au adunat 18 viețuitoare, iar protoiereul Vasile Bugaevski, scăpat ca prin minune din prigoană, a început să slujească regulat.

Trecerea la Domnul

În septembrie 1943 mănăstirea a fost închisă din nou, iar stareța a trebuit să se mute la Cernigov, lângă Mănăstirea de maici a Sfintei Treimi și a Sfântului Ilie. Vorbind cu surorile, își amintea adesea de mănăstirea ei și le spunea că va veni vremea când mănăstirile și bisericile se vor redeschide, iar rămășițele ei se vor odihni la Nejin. Simțindu-⁠și sfârșitul, a cerut să fie îngropată în cimitirul monahal, dar ca sicriul să fie pus puțin adânc, pentru că va trebui mutată de două ori. Cuvintele nu au fost înțelese, dar dorința i-⁠a fost împlinită când a trecut cu pace la Domnul, la 10 ianuarie 1945.

Aflarea moaștelor și proslăvirea

În 1969 autoritățile Cernigovului au hotărât să desființeze cimitirul monahal și să facă acolo un parc, iar rudele au fost chemate să-⁠și mute morții în cimitirul Ialovșcina. Atunci maicile și-⁠au amintit de proorocia stareței. Sicriul a fost găsit la doar un metru adâncime, iar când maicile mănăstirii închise a Sfintei Treimi, în frunte cu viitoarea stareță Ambrozia (Ivanenko) a Mănăstirii Eleț din Cernigov, l-⁠au deschis, au aflat trupul ei nestricat.

În 1998 a fost reabilitată. La 16 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir al Kievului, rămășițele ei au fost aduse din cimitirul Ialovșcina în Mănăstirea Intrării în Biserică din Nejin, împlinindu-⁠se cuvântul ei. La 8 mai 2012 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a trecut-⁠o în rândul sfinților, iar rămășițele ei au fost recunoscute ca sfinte moaște. Proslăvirea a fost săvârșită la 3 mai 2014 în mănăstirea din Nejin, la Liturghia condusă de mitropolitul Antonie de Borispol, iar moaștele ei se păstrează acolo. La 10 mai 2014, episcopul Irineu de Nejin a dăruit bisericii din satul ei natal, Markivți, o icoană cu o părticică din moaște. În iunie 2014 Sinodul a rânduit și o a doua zi de pomenire, la 28 decembrie (10 ianuarie pe stil nou), ziua trecerii ei la Domnul, pe lângă ziua proslăvirii, 3 mai.