Ștefan

Ștefan de la Mănăstirea Grigoriu, cu numele de mir Constantin Kontomaris, fiul lui Grigorie și al Irinei, din satul Anaplades din Corfu, s-⁠a născut în 1881. A sosit la Mănăstirea Grigoriu la 16 decembrie 1913. A fost tuns monah cu numele Antonie la 23 decembrie 1914. A fost hirotonit diacon la 6 decembrie 1916, cu numele Ștefan, și preot la 4 februarie 1924.

A fost un slujitor vrednic, neobosit și evlavios al Celui Preaînalt. Până în ajunul morții a luat serviciul la catolicon. Mereu regulat în datoria lui, liturghisea zilnic. Mulți ani a avut ascultarea de prosforar și de vimatar, cum era obiceiul în vechile chinovii pentru preoți. A fost mare luptător și postitor extrem. Mânca zilnic puțin orez. În cimitirul mănăstirii era, până nu de mult, un copac mare, un arțar, în care se vedeau cuie și scânduri. Acolo urca și se ruga fericitul părinte Ștefan, între cer și pământ, având pomenirea morții, lacrimi, simțirea trecerii vieții și a păcătoșeniei lui, nopți întregi. Odată în sfântul altar al mănăstirii l-⁠a pălmuit cineva, din motive necunoscute, și el i-⁠a întors îndată, netulburat, și celălalt obraz și i-⁠a zis: «Lovește și de aici», cum spune Evanghelia. Când l-⁠au chemat la Sinaxa bătrânilor mănăstirii și i-⁠au spus că vor să-⁠l facă duhovnic, răspunsul lui a fost: «Eu duhovnic? Să vină cu un gând și să plece cu șapte?» Așa smeritul n-⁠a primit să devină duhovnic.

Aflat în gerocomiul mănăstirii, în ajunul morții a chemat pe egumenul Visarion († 1974) și s-⁠a spovedit. Apoi a cerut iertare de la toți părinții. A doua zi s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine. Apoi a zis părinților: «Acum a venit Sfântul Nicolae și mi-⁠a spus să mai am puțină răbdare și va veni să mă ia.» După un ceas și-⁠a dat duhul în mâinile Făcătorului său. Era 23 decembrie 1965. Când fericitul bătrân Andrei († 1988) l-⁠a schimbat, a văzut o priveliște nemaivăzută: pielea pântecelui era lipită de coloana vertebrală, încât i se vedeau și i se pipăiau vertebrele. Era așa din pricina marelui și neîntreruptului lui post. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.