Ștefan și Petru din Kazan

Sfinții mucenici Ștefan și Petru din Kazan sunt socotiți cei dintâi mucenici creștini ai orașului Kazan, uciși în anul 1552. Amândoi erau tătari de neam și au primit botezul după ce oastea lui Ivan cel Groaznic a cucerit cetatea. Sunt pomeniți la 6 aprilie (24 martie după calendarul vechi) și la 17 octombrie (4 octombrie vechi), în Soborul sfinților Kazanului. Izvoarele noastre nu spun când și de cine au fost canonizați; ele îi arată pomeniți în cadrul acestui sobor local.

Ștefan

Ștefan era tătar de neam, născut în hanatul Kazan și întâi credincios al islamului. Locul nașterii nu se cunoaște: după unii era din Kazan, după alții din Arsk. Potrivit vieții, a suferit mai bine de 20 de ani (după alte date, 30) de o paralizie a picioarelor, care nu-⁠l lăsa să umble și îl ținea mai tot timpul în pat.

În octombrie 1552, când oastea lui Ivan cel Groaznic a luat Kazanul, Ștefan s-⁠a întors la credința creștină. L-⁠a botezat protoiereul Timotei, un preot din Moscova care adusese oastei rusești binecuvântarea mitropolitului Macarie. Îndată după taina botezului, Ștefan s-⁠a vindecat în chip minunat și a început să umble. După ce cea mai mare parte a oastei a plecat din Kazan, localnicii au început să-⁠l silească să se lepede de Hristos și să se întoarcă la islam. Rămas neclintit în ciuda îndemnurilor și amenințărilor, a fost atacat de o gloată înarmată, tăiat în bucăți și trupul i-⁠a fost risipit; casa i-⁠a fost jefuită. Locul îngropării lui nu se știe. Este socotit ocrotitor al celor bolnavi de picioare și al celor nou botezați.

Petru

Petru era tătar de neam ales, credincios al islamului, și trăia la Kazan; după cucerirea cetății de Ivan cel Groaznic în 1552 se afla la curtea țarului slujitor Șah Ali. Pe atunci preoți ortodocși au început să propovăduiască în oraș, iar Petru, al cărui nume musulman nu s-⁠a păstrat, a primit cu sinceritate credința nouă și s-⁠a botezat. După plecarea oastei ruse au izbucnit tulburări, iar rudele lui, rămase musulmane, au hotărât să-⁠l întoarcă la islam. L-⁠au luat cu sila din casă și l-⁠au ținut închis. Mai întâi au încercat cu blândețe și cu vicleșug, numindu-⁠l pe vechiul nume și îndemnându-⁠l să se lepede de Hristos pentru liniștea neamului.

Răspunsul lui, păstrat în viață, este partea de căpetenie a povestirii: Dumnezeu cel slăvit în Treime este tatăl și mama lui, iar dacă ei vor crede, vor fi și rudele lui; la botez i s-⁠a dat numele Petru, nu cel cu care îl strigau. Când îndemnurile nu au folosit, rudele au trecut la chinuri. La toate el răspundea doar scurt: „Creștin sunt”. În cele din urmă a fost ucis pentru statornicia în credință. Trupul i-⁠a fost îngropat la Kazan, pe locul unde s-⁠a aflat mai târziu Curtea Grâului din Kremlin, și acolo s-⁠a ridicat o biserică a Învierii Domnului. Moaștele lui nu se știu astăzi. Petru este socotit ocrotitorul celor nou botezați.

Cinstirea și neînțelegerile din izvoare

Pomenirea lor principală, la 6 aprilie (24 martie vechi), este legată de data morții lor. Izvorul rus spune însă că Ștefan a fost botezat în octombrie 1552 și ucis după o lună, dar îi pune moartea la 24 martie 1552, ceea ce nu se potrivește; data morții rămâne neclară. La 17 octombrie (4 octombrie vechi) sunt pomeniți împreună cu toți sfinții pământului Kazanului, în ziua rânduită pentru sfinții ierarhi Gurie și Varsonufie. Sunt socotiți ocrotitori ai ținutului lor și ai tătarilor.