Ștefan Znamirovski

Arhiepiscopul Ștefan Znamirovski (în lume Nikolai Ivanovici Znamirovski, 1879-1942) a fost episcop al Bisericii Ruse, din 1933 al Vologdei, învățat profesor de seminar, predicator remarcabil și mărturisitor în vremea prigoanei sovietice. A fost arestat de mai multe ori, a petrecut ani de lagăr și de surghiun și a fost împușcat în 1942 la Verhni Cov, în Republica Komi. Trebuie spus că izvoarele de care dispunem nu pomenesc nicio canonizare a lui, nici de către vreo Biserică canonică, nici de către alta. Îl înfățișăm deci ca pe un ierarh mărturisitor al cărui caz de canonizare cere o hotărâre.

Familia și formarea

S-⁠a născut la 21 aprilie 1879 la Irbit, ținutul Irbit, gubernia Perm, în familia unui judecător de pace. După moartea tatălui a fost crescut de mama sa, care a murit în 1923. A absolvit școala teologică din Perm. În 1900 a absolvit seminarul din Perm și a intrat la Academia Teologică din Kazan, unde duhovnicul lui a fost schiarhimandritul Gavriil (Ziriianov). A absolvit academia în 1904, cu titlul de candidat în teologie.

Profesorul

Din 1904 a predat greaca, liturgica și omiletica la seminarul din Perm, iar din 1908 a fost inspector al lui. A fost trezorier al societății de ajutor pentru elevii nevoiași ai seminarului, a mers cu seminariștii în pelerinaj în Palestina, a fost membru al consiliului epitropiei bisericii Nașterii Maicii Domnului, asesor colegial (1909), profesor de Noul Testament la școala pastoral-⁠misionară „Ioan de Kronștadt” (1911), membru al consiliului frăției Sfântului Ștefan, consilier de curte (1912), decorat cu ordinele Sfântului Mormânt și Sfântul Stanislav gradul II (1913), consilier colegial (1915), membru al secției din Perm a Societății Imperiale Ortodoxe a Palestinei (1916) și al consiliului bisericesc eparhial (1917). Era necăsătorit. În 1917 a fost candidat la scaunul de arhiereu al Ekaterinburgului (în acel an puteau lua parte la alegeri și mirenii necăsătoriți) și a primit sprijinul a 138 din 277 de participanți la congresul eparhial.

În 1917-1918 a fost membru al Sinodului local al Bisericii Ruse, ales ca mirean din eparhia Perm, a luat parte la primele două sesiuni, a fost secretar al secției a VIII-⁠a și membru în altele. A avut păreri conservatoare: s-⁠a opus alegerii clerului de către enoriași și a susținut slujba în limba slavonă, îngăduind răspândirea cărților de slujbă în rusă doar „pentru a-⁠i face pe credincioși să cunoască cuprinsul rugăciunilor bisericești”. Din 1918 a fost rector al seminarului din Perm.

Preotul

În 1919 s-⁠a retras în Siberia cu armata amiralului Kolceak, unde a fost hirotonit preot. Sub guvernul lui Kolceak a ținut predici în care chema pe credincioși la lupta cu bolșevicii. În 1919, în piața din Omsk, a chemat cetățenii să intre în cetele „Sfintei Cruci”, pentru lupta cu bolșevicii, și a mers cu un grup de preoți agitatori prin Siberia. Din 1920 a fost paroh la Omsk, din 1921 la Șadrinsk și a fost ridicat la rangul de protopop. În 1923 a fost arestat la Șadrinsk în dosarul episcopului Lev (Cerepanov), în septembrie a fost mutat la Butîrka, la Moscova, și la 2 octombrie 1923 a fost eliberat prin amnistie.

Arhiereul

În august 1924 a fost tuns monah, iar la 30 august, în catedrala mănăstirii Daniil, a fost hirotonit episcop de Șadrinsk, vicar al eparhiei Sverdlovsk, de însuși Patriarhul Tihon. În 1924 a condus vremelnic eparhia Perm. A avut autoritate între credincioși și s-⁠a arătat ca potrivnic hotărât al mișcării reînnoitoare. A fost cunoscut și ca predicator înzestrat. Contemporanii spun că trebuia să-⁠l vezi pe Nikolai Ivanovici în clipa predicii: se făcea ager, privirea îi era îndreptată departe, glasul răsuna poruncitor și toată înfățișarea lui era măreață.

La 28 ianuarie 1926, locțiitorul Locului Patriarhal, mitropolitul Serghie (Strigorodski), a trimis episcopului Ștefan o telegramă prin care clerul și credincioșii eparhiei Ekaterinburg, în legătură cu participarea arhiereului local Grigorie (Iațkovski) la așa-⁠numita schismă „grigoriană”, trebuiau să se adreseze până atunci în toate chestiunile bisericești episcopului Ștefan. La 29 ianuarie, mitropolitul Serghie a trimis o nouă telegramă prin care Grigorie era înlăturat de la scaunul Ekaterinburgului și se cerea încetarea pomenirii lui la slujbă. La 18 septembrie 1926 a fost arestat la Șadrinsk și a stat patru luni în închisoarea din Sverdlovsk. La 14 ianuarie 1927 a fost condamnat de Consfătuirea specială a OGPU, după art. 58-5 din Codul penal al RSFSR, la trei ani de interdicție de a locui în orașe mari și în Ural (în realitate a fost surghiunit la Kazan).

La 16 septembrie 1927 a fost numit episcop de Kaluga, dar a refuzat numirea, pentru că nu primea așa-⁠numita „Declarație”, și la 10 iulie 1928 a fost scos din cârmuirea eparhiei. La 27 iulie 1928 a fost oprit de la slujire de mitropolitul Serghie. A trăit la Viatka. Din 24 aprilie 1929 a fost episcop de Viatka și Slobodskoi. La 28 aprilie 1930 a fost arestat și la 18 septembrie 1930 condamnat după art. 58-13 la trei ani de lagăr. A executat pedeapsa la Solikamsk, în lagărul special Ural (Krasnovișersk). Din 16 iunie 1933 a fost episcop de Ulianovsk, iar din 5 octombrie 1933 episcop de Vologda. La 23 martie 1934 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. La 9 iunie 1934 a trimis mitropolitului Serghie un raport de felicitare pentru ridicarea lui la treapta de mitropolit al Moscovei și Kolomnei.

Ultimele arestări și moartea

La 25 septembrie 1935 a fost arestat la Vologda, nu s-⁠a recunoscut vinovat de conducerea unei „organizații bisericești-⁠chiaburești contrarevoluționare” și a fost condamnat, după art. 58-10, la cinci ani de privare de libertate. Sentința a fost anulată la 9 aprilie 1936 de Colegiul special al Curții Supreme a RSFSR și cauza a fost trimisă la reanchetare. La 21 august 1936, Consfătuirea specială a NKVD l-⁠a condamnat, pentru „activitate antisovietică”, la cinci ani de surghiun în Ținutul de Nord. A executat surghiunul în satul Tentiukovo (azi în perimetrul orașului Sîktîvkar), unde a locuit cu ucenicul de chilie la nepoata lui, Anna Timofeevna Rogozina.

La 14 iunie 1938 a fost arestat din nou, învinuit că „la adunările contrarevoluționare organizate a pus problema unirii bisericilor de toate curentele pentru lupta organizată împotriva puterii sovietice”. La 24 martie 1939 Curtea Supremă a RSS Komi l-⁠a condamnat la trei ani de închisoare, pe care i-⁠a executat în colonia Verhni Cov. În iunie 1941 a fost eliberat, dar după două luni, la 9 august 1941, a fost arestat pentru că ar fi făcut în colonie „agitație contrarevoluționară și propagandă religioasă”. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 17 octombrie 1941 a fost condamnat la moarte de Curtea Supremă a RSS Komi. După respingerea recursului, sentința a fost împlinită la 18 martie 1942, la ora 1 și 10 minute, în așezarea Verhni Cov. A fost îngropat în cimitirul coloniei, azi în orașul Sîktîvkar, dar locul exact al mormântului nu se cunoaște. A fost reabilitat la 20 mai 1964 pentru învinuirile din 1936, la 6 aprilie 1989 pentru cele din 1941 și pentru sentința din 1930, și la 7 august 1992 pentru cele din 1927.