Teoctist I

Sfântul Ierarh Teoctist I (aproximativ 1410 - 18 noiembrie 1477) a fost mitropolit al Moldovei, cu sediul la Suceava, capitala țării, în vremea domniilor lui Alexăndrel, Petru Aron și Ștefan cel Mare. El l-⁠a uns domn pe Ștefan cel Mare în 1457, a sfințit mănăstirea Putna și s-⁠a numărat printre cei mai de seamă sfetnici ai voievodului. Biserica Ortodoxă Română l-⁠a trecut în rândul sfinților.

Începuturile

Despre origine, izvoarele nu sunt de acord. Dimitrie Cantemir spune că era născut în Bulgaria; după unele izvoare ar fi fost de neam bulgar, iar după Cantemir, diacon al lui Marcu al Efesului. Nicolae Iorga îl socotea fiul unui boier, înrudit după cât se pare cu familia domnitoare, din pricina marii lui implicări în treburile statului. Alții îl numesc de neam muntean sau bulgar. S-⁠a călugărit probabil la mănăstirea Neamț, pe atunci cea mai de seamă din țară, unde a fost stareț, și a ajutat la înaintarea culturii slavone în Moldova. Era om puternic, respectat și învățat; Neamțul era un centru de cultură și un adăpost pentru mediul slavon, alungat din Bulgaria și Serbia de cucerirea otomană.

Mitropolit al Moldovei

A fost ales mitropolit al Moldovei în 1453 (după alți autori 1455), în vremea lui Alexăndrel, și a fost hirotonit la Peć de patriarhul sârb Nicodim al II-⁠lea, fie în 1451, fie în 1453, după izvoare. Se crede că hirotonia nu s-⁠a făcut în țară pentru că cel puțin un alt scaun din Moldova era vacant, deci nu exista cvorumul de episcopi. Cădea atunci Constantinopolul, deci nu se putea merge acolo. Pe lângă aceasta, relațiile cu Constantinopolul erau încordate, pentru că predecesorul lui, Ioachim, trimis de acea Biserică, era partizan al Unirii de la Florența și fusese silit să fugă din scaun. Moldova se împotrivise unirii și prețuia faptul că Biserica sârbă nu trimisese delegați la sinod. Mitropolitul Damian, care participase la sinod, semnase actul de unire cu Roma; Teoctist a făcut parte din cei care se împotriveau unirii și care l-⁠au izgonit pe Ioachim, luându-⁠i locul. Schimbarea s-⁠a petrecut după căderea Constantinopolului, la 29 mai 1453.

În 1457 l-⁠a uns domn pe Ștefan cel Mare, pe câmpul numit Direptate, după biruința acestuia asupra lui Petru Aron, și a fost sfetnicul lui credincios atât în treburile lumești, cât și în cele duhovnicești. Făcea parte din sfatul domnesc și este pomenit de aproximativ șaizeci de ori în documentele de la 1455 până la 1475. A luat parte la zidirea mănăstirii Putna, ctitoria lui Ștefan, mai târziu necropolă domnească, și a sfințit-⁠o la 3 septembrie 1469 (după alte izvoare, în 1470), în fața întregului cler moldovean, cu episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, arhimandritul Ioasaf. La Putna și la Neamț a condus grupuri de monahi care copiau manuscrise. Dimitrie Cantemir i-⁠a atribuit scoaterea alfabetului latin și impunerea celui chirilic, ceea ce este mai mult decât îndoielnic, dar „protocroniștii” îl dau ca argument pentru originea romanică a românilor.

Moartea și amintirea

A murit la 18 noiembrie 1477 (după unele izvoare, 1478) și a fost înmormântat în pronaosul bisericii mănăstirii Putna, ceea ce arată prețuirea mare a lui Ștefan pentru mitropolit și, poate, legătura lui de sânge cu familia Mușatinilor. Pe lespedea de mormânt, voievodul Ștefan, fiul lui Bogdan, numit binecinstitor domn al Țării Moldovei, a împodobit mormântul acesta părintelui nostru, mitropolitul Sucevei, preasfințitul chir Teoctist, care a murit în anul 6986, luna noiembrie 18. Lespedea păstrează astfel data morții lui.

În trei veacuri, Teoctist apare în istorii ale mai multor autori: Letopisețul de la Putna și scrierile lui Grigore Ureche, Nicolae Costin și Vartolomei Măzăreanu. Axinte Uricariul a însemnat în Letopisețul Țării Moldovei că într-⁠un letopiseț sârbesc al monahului Azarie se află scris că în zilele acestui domn, Alexandru Vodă, s-⁠a hirotonit mitropolitul chir Teoctist de către Nicodim din Țara Sârbească. Este unul din personajele romanului „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu, care înfățișează vremea lui Ștefan cel Mare.