Teodor al Milanului

Sfântul Teodor I al Milanului a fost arhiepiscop al Milanului din anul 475 până în 490 (după unele izvoare, din 480). Este cinstit ca sfânt în Biserica Catolică, iar după izvorul englez și în cea Ortodoxă; izvorul grec îl pomenește doar ca sfânt al Bisericii Catolice. Pomenirea lui este la 27 iulie, iar împreună cu toți sfinții episcopi ai Milanului, la 25 septembrie.

Se știe aproape nimic despre viața și păstorirea lui. Episcopia lui a fost însemnată de luarea puterii în Italia de către întâiul rege barbar, Odoacru (476), urmată de năvălirea ostrogoților lui Teodoric cel Mare, în anii 488 până în 490. După scrierile lui Ennodiu, episcopul Paviei din veacul al VI-⁠lea, în aceste vremuri grele Teodor s-⁠a arătat om de mare statornicie și de minte ascuțită, un cârmuitor neclintit pentru poporul apăsat al Milanului. Una dintre poeziile lui Ennodiu, scrise înainte de 521, îi este închinată și laudă la episcopul milanez curajul, bunătatea, înțelepciunea și știința.

Catalogul arhiepiscopilor Milanului îl așază între Senator, episcop într-⁠o vreme nelămurită între 470 și 480, și Laurențiu I, atestat istoric din 489. Același catalog îi dă nouă ani, opt luni și șaptesprezece zile de păstorire și spune că a fost îngropat la 28 martie în capela Sfântului Ipolit a bazilicii Sfântul Laurențiu. Teodor a murit în 490 și rămășițele i-⁠au fost așezate în bazilica Sfântul Laurențiu Mare din oraș. Praznicul lui se săvârșește la 27 iulie în această bazilică. O tradiție târzie, fără temei istoric, îl leagă pe Teodor de familia Medici.