Teodosia (Eufrosina)

Sfânta Cuvioasă Teodosia (Eufrosina), cneaghină, se numea Rostislava și a primit la Sfântul Botez numele Teodosia. A fost fiica lui Mstislav cel Norocos, soția marelui cneaz Iaroslav Vsevolodovici și mama a mai multor fii, între ei doi sfinți, Teodor și Alexandru Nevski. La sfârșitul vieții a primit tunderea cu numele Eufrosina și a răposat la 4 mai 1244.

Mormântul

În mănăstirea Iuriev din Novgorod, lângă zidul de miazăzi al catedralei, în dreptul stranei din dreapta, se află un mormânt acoperit cu o lespede de marmură albă, cu inscripția: „În anul 1244, la 5 mai, în Novgorodul cel Mare s-⁠a odihnit întru Domnul fericita mare cneaghină Teodosia, cinstita soție a marelui cneaz Iaroslav Vsevolodovici, cu care a viețuit cucernic și plăcut lui Dumnezeu, și a născut de la el pe sfinții binecredincioși cneji Teodor și Alexandru Nevski și pe alți șapte fii”.

Viața

În viața pe care ne sprijinim se spune că statutul femeii în Rusia veche era smerit și neobservat: ea nu ieșea în viața publică, dar în cercul familiei avea cu atât mai multă înrâurire, căci educația morală și religioasă a copiilor atârna mai ales de ea. Soțul ei, Iaroslav, vestit în istorie, avea însușiri alese, dar un duh întreprinzător și îndrăzneț îl ducea la neîncetate osteneli și primejdii, aproape mereu în expediții îndepărtate și bătălii sângeroase. Câtă neliniște și câte lacrimi în singurătate trebuie să fi avut cneaghina gândindu-⁠se la soțul ei plecat. A venit apoi și o ruptură între el și supușii lui, novgorodenii neliniștiți. Rodul căsătoriei fericite au fost șapte fii și toți i-⁠au fost spre mângâiere, dar cel mai drag, bucuria ei, a fost întâiul născut, Teodor Iaroslavici, frumos la suflet și la trup ca un înger al lui Dumnezeu. Deja se făcea mare, se alesese și mireasa, totul era pregătit pentru nuntă, iar în ziua nunții a venit lovitura: Teodor a murit. După moartea întâiului născut, cneaghina și-⁠a mutat firesc dragostea pe al doilea fiu, Alexandru, viitorul erou de pe Neva și sfânt al lui Dumnezeu. Și această dragoste a fost pentru ea izvor de multe griji: de câte ori dreptatea și statornicia lui stârneau împotrivă-⁠i răzmerițe în novgorodeni, și de câte ori, purtat de vitejie, își punea viața în primejdie în lupte neegale.

Invazia mongolă

Apoi au năvălit asupra Rusiei cumplitele hoarde ale mongolilor, cu pustiire și vărsare de sânge fără seamăn. Primejdia s-⁠a apropiat și de hotarele Novgorodului. Iaroslav, cu fiii cei mari și cu toți rudele, a trebuit să meargă în tabăra lui Batu, la cursul de jos al Volgăi. În credința ei vie, în adânca ei cucernicie, ea a găsit puterea să sufere toate încercările cu supunere față de voia lui Dumnezeu, și cu cât durerea îi apăsa mai mult inima, cu atât mai mult se întorcea către Domnul, ca să afle în El mângâiere. În sufletul ei s-⁠a copt dorința de a se retrage cu totul din lumea în care trăise atâtea primejdii și dureri și de a se dărui rugăciunii. Pe vremea soțului ei îi era greu s-⁠o împlinească, dar, simțindu-⁠și slăbirea puterilor, a trecut peste această piedică și s-⁠a grăbit să-⁠și înfăptuiască gândul. Bolnavă, a mers la mănăstirea unde erau ascunse moaștele iubitului ei întâi-⁠născut, Sfântul Cneaz Teodor, mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe malul iute al Volhovului.

Moaștele și mormântul

Aproape patru sute de ani trupurile fericitei cneaghine Teodosia și ale Sfântului Cneaz Teodor au odihnit nedespărțite în mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; dar în 1614, în vremea pustiirii ținuturilor Novgorodului de către suedezi, moaștele Sfântului Cneaz Teodor au fost mutate, la porunca mitropolitului Isidor al Novgorodului, în catedrala Sfânta Sofia, unde se odihnesc la vedere și astăzi. De atunci mormântul fericitei cneaghine a rămas singur și parcă uitat, doar un prag de piatră de la zid și o lespede de marmură cu inscripție arată locul odihnei ei. Se pomenește la 11 iulie (stil nou), într-⁠o zi schimbătoare, în Soborul sfinților din Novgorod.