Timotei de la Capsala

Timotei de la Capsala, cu numele de mir Nicolae Zahariadis, s-⁠a născut în 1900 la Prusa (Bursa) din Asia Mică, fiul lui Mihail și al Elenei. A venit în Sfântul Munte în 1926, ca refugiat, și a rămas aici aproape șaizeci și șapte de ani, fără să iasă vreodată în lume, ci umblând prin tot Athosul. A fost tuns monah în 1928, în chilia Adormirii Maicii Domnului a Mănăstirii Stavronichita. A trăit și în chilii ale aceleiași mănăstiri, ale Sfântului Gheorghe, ale Sfinților Trei Ierarhi, ale Sfântului Andrei și ale Nașterii Maicii Domnului, iar un timp într-⁠o peșteră lângă Sfântul Pavel.

Trăia ca o pasăre, cu desăvârșită despătimire: spunea că nu are pe lume nici prieten, nici rudă, nici cunoscut. Era blând, liniștit, vesel, deși fără carte, cumpătat și treaz. Evita să judece, avea mult sine-⁠învinuire și multă simplitate, iar unora le descoperea gândurile. Unui novice i-⁠a spus: «Iarna va trece și vei pleca», și așa a fost. Se arăta în fața lumii drept un mâncăcios, ca să nu fie cinstit, și glumea; mânca iarbă fără untdelemn și, întrebat, spunea că mănâncă friptură. Cele ce se povestesc de la el: diavolul i s-⁠ar fi arătat într-⁠o noapte, în peșteră, spunând cu furie că ar fi făcut ceva dacă Hristos nu ar fi fost răstignit și el nu ar fi purtat crucea. Îndemna: «Subțiază-⁠ți gâtul prin post, până trece prin urechea acului. Dacă nu ai dragoste, totul e pierdut.»

A adormit în noiembrie 1989, la aproape nouăzeci de ani, într-⁠un sfârșit bun și liniștit. În dimineața aceea se împărtășise și rostea mereu «Panaghia mea», răspunzându-⁠și că ceasul nu a sosit încă. După o scurtă odihnă și-⁠a binecuvântat ucenicul, lucru pe care nu-⁠l făcea de obicei, a adormit vreo zece minute și apoi a răsuflat adânc și a plecat. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.