Traian Trifan

Traian Trifan (3 noiembrie 1899 - 12 aprilie 1990) a fost avocat, doctor în drept, prefect legionar de Brașov în 1940-1941 și, în anii de detenție, un îndrumător duhovnicesc al grupului „misticilor” din închisorile comuniste. Mulți deținuți l-⁠au numit avva. Este cinstit de unii credincioși ca mărturisitor, fără canonizare sinodală.

S-⁠a născut la Lancram, în Alba, și a făcut liceul la Blaj și la Brașov; în 1917 a fost recrutat în armata austro-⁠ungară. A studiat Dreptul la Cluj, a luat doctoratul și a profesat ca avocat la Sibiu, Sebeș, Satu Mare și, din 1927, la Brașov. S-⁠a căsătorit în 1933 și a avut două fiice. A intrat în Mișcarea Legionară prin Ion Moța, a fost închis la Jilava (1934) și în lagărul de la Vaslui (1938) și a fost prefect al județului Brașov în toamna lui 1940, sub statul național-⁠legionar.

După ianuarie 1941, regimul Antonescu l-⁠a arestat și condamnat, împreună cu Traian Marian, la ani lungi de închisoare. La Aiud, unde i-⁠a cunoscut pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Anghel Papacioc și alții, a condus un grup orientat spre rugăciunea inimii, Scriptură și Filocalie. Cei care l-⁠au cunoscut îl descriu ca om al tăcerii și al rugăciunii lui Iisus, blând, echilibrat și drept; Dimitrie Bejan, care l-⁠a văzut în satul unde avea domiciliu obligatoriu, spune că la Liturghie stătea mereu în genunchi. A trecut prin Aiud, coloniile de la Galda (1946-1948), Văcărești, Popești-⁠Leordeni, Caransebeș, Brașov, Gherla, Culmea și Periprava. După ispășirea pedepsei nu a fost eliberat, ci trimis în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, iar în 1962 s-⁠a întors la Brașov.

A lăsat scrierea Mărturisesc, privită de cei apropiați ca un curs de teologie. A murit la 12 aprilie 1990. Cinstirea lui se sprijină pe mărturiile foștilor deținuți; nu are canonizare sinodală.