Varfolomei de la Simonov

Sfântul Cuvios Varfolomei de la Simonov, ctitor, a fost rânduit în 1436 ctitor al Mănăstirii Simonov, pe vremea marelui cneaz Vasile Dmitrievici, și a murit în 1442. Este pomenit împreună cu Cuviosul Ignatie, zugravul de icoane al mănăstirii și împreună nevoitor cu Cuviosul Chiril de la Beloozero, și cu Cuviosul Ioan, chelarul, monah al aceleiași mănăstiri. Au fost îngropați în Mănăstirea Simonov.

Despre ei ne vorbește Cuviosul Iosif de la Volokolamsk, în scrierea sa despre părinții din mănăstirile pământului rus. El istorisește, după cuvântul bătrânului Spiridon, fost egumen al Mănăstirii Sfântului Serghie, că după plecarea lui Teodor, întâi-⁠stătătorul Simonovului, la scaunul de Rostov, și apoi a arhimandritului Chiril la Beloozero, au venit arhimandriți care au schimbat unele obiceiuri și rânduieli ale fericiților Teodor și Chiril. Obiceiul mănăstirii era ca frații să nu mănânce, nici să bea în chilii, nici să iasă din mănăstire fără binecuvântarea întâistătătorului, ca să nu locuiască în mănăstire copii, iar toate să se facă după mărturia Scripturii și predania vieții de obște. Fericitul Varfolomei, cu bătrânii de atunci, între care Ioan cel numit Zlatâi și Ignatie zugravul și tânărul Iona, care a ajuns mai târziu mitropolit, văzând schimbarea obiceiurilor și părăsirea orânduielii, nu au tăcut, ci s-⁠au împotrivit dezordinii și tulburării și au suferit multă supărare de la arhimandriții de atunci. Varfolomei, căruia i se încredințase gospodăria mănăstirii de către cneazul Vasile Dmitrievici, se îngrijea neîncetat de zidirea mănăstirii, întâi cea duhovnicească, apoi cea trupească; străbătea totul, trapeza, bucătăria, brutăria, curțile și chiliile, iar ce vedea că nu e după obicei, spunea întâi cu blândețe și cu rugăminți, iar pe cei care nu se opreau îi oprea și îi alunga din mănăstire. Mulți ani s-⁠a nevoit așa, nu și-⁠a dat odihnă, deși era șchiop de un picior, și frații care pătimeau împreună cu el au făcut ca totul în mănăstire să fie cu rânduială, cu blândețe și pace. De aceea Hristos nu a uitat ostenelile lui și, după mulți ani de la moartea lui, l-⁠a arătat unui om evlavios și de neam bun stând în biserică la locul unde obișnuia să se roage, așa cum a arătat și pe Sfânta Muceniță Fevronia și pe Sfântul Vasile, ucenicul Sfântului Teodosie cel Mare.

Știri despre viața aspră a ocrotitorilor evlaviei, Varfolomei, Ignatie și Ioan, se află și în letopisețe care povestesc viața Sfântului Iona, care în tinerețe s-⁠a nevoit la Simonov. Din ele aflăm că pentru râvna și evlavia lor au avut mari necazuri, dar tocmai pentru păzirea orânduielii călugărești primite de la ucenicii Sfântului Serghie, Teodor și Chiril, cuvioșii au fost cinstiți de poporul lui Dumnezeu.

Este pomenit la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.