Varlaam Vântu

Varlaam Vântu a fost ieroschimonah român, născut în 1833 și adormit în 1934, nevoitor al chiliei Sfântul Nicolae de la Iufta, pe pământul mănăstirii Pantocrator din Sfântul Munte. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Era fiu de țărani credincioși din Buimăceni, județul Botoșani. Tânăr, a plecat pe Athos și s-⁠a călugărit la o chilie românească. După mulți ani de nevoință s-⁠a întors în țară și a rămas la Schitul Cozancea din Botoșani, unde a fost hirotonit și numit egumen în 1899. Timp de doisprezece ani a condus schitul ca duhovnic iscusit, a crescut mulți ucenici în frica de Dumnezeu, ascultare, rugăciune și milostenie, și schitul a trăit o epocă de înflorire.

În 1912 s-⁠a întors pe Athos, să-⁠și încheie viața acolo, și, în ciuda vârstei și a rangului, a ales să fie ucenic al unui bătrân foarte aspru, ieromonahul moldovean Nicolae de la chilia Sfântului Nicolae din Iufta (Capsala). Nicolae începuse să zidească biserica sfântului, dar nu avea cu ce o termina; întristat, a pus icoana Sfântului Nicolae într-⁠un copac și s-⁠a rugat să-⁠i trimită ajutor. Tocmai atunci a sosit Varlaam, a ajutat la sfârșirea bisericii și a adunat câțiva ucenici buni. A adormit în 1934 cu sufletul împăcat și a fost îngropat lângă biserică, alături de părintele său duhovnicesc.