Vasian

Vasian din Schitul românesc Prodromu s-⁠a născut în 1888 în comuna Bahna din județul Roman, în România, cu numele de mir Gheorghe Oprișan. În 1910 a venit pe ascuns în Sfântul Munte, fiindcă tatăl lui voia să-⁠l însoare. A intrat în schitul Sfântului Ioan Botezătorul, unde a fost tuns monah. Acolo a slujit în biserică, în bucătărie, în grădină și în spital. După câțiva ani a mers în schitul Sfântul Dimitrie-⁠Lakku, unde se nevoiau mulți compatrioți ai lui. S-⁠a supus unuia dintre ei, care trăia isihastic: bătrânul român Varlaam, cu mare asceză, rugăciune neîncetată și vedenii dumnezeiești. Povestea el însuși mai târziu: «Erau mulți cuvioși monahi atunci în Athos, dar fugeau de oameni și trăiau cu totul necunoscuți de lume în peșteri și ascunzători, și acolo mureau. Ah, ce era atunci Sfântul Munte. O adevărată grădină a raiului. La fiecare pas, oriunde ai fi mers, întâlneai un monah, un pustnic rugându-⁠se, un schimonah făcând metanii...»

În 1924, din pricina dezbinărilor calendaristice, a plecat la metocul athonit al schitului Darvari din București, unde a rămas douăzeci de ani. Voia să se întoarcă în Grădina Maicii Domnului, dar n-⁠a reușit niciodată. Mereu a avut dor de ea. Ultimii treizeci de ani ai vieții i-⁠a trăit la mănăstirea Cernica, lucrând fără încetare uciderea patimilor și culegerea virtuților și ajungând la înalte măsuri de smerenie. Bătrânul fericit spunea: «Psaltirea este rugăciunea monahului. Trebuie să o citim zilnic... Bolile fac mult bine monahilor. Mai ales la bătrânețe, căci ne aduc aminte de moarte, ne smeresc și ne pregătesc pentru marea călătorie. Boala este un mare dar pentru bătrâni, căci îi înștiințează de ceasul morții... Cel mai scump dar al omului este mântuirea lui. De aceea aici pe pământ trebuie să ne ostenim pentru mântuirea noastră, altfel în zadar ne-⁠am născut. Să câștigăm mântuirea, căci dacă o pierdem, am pierdut totul... Lucrarea cea mai folositoare pentru monah este rugăciunea. Mirenii dobândesc copii și au multe griji. Ei se mântuiesc prin necazurile și încercările vieții, dacă le îndură. Monahii, în schimb, prin rugăciune. Aceasta este misiunea noastră: să slăvim mereu pe Dumnezeu. Este o mică rugăciune, dar are multă putere pentru cei care o spun des: ''Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-⁠mă pe mine păcătosul''...»

A adormit, a fost înmormântat în mănăstirea Cernica la 21 noiembrie 1972, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, pe care o iubea peste măsură din Athos, Grădina ei. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.