Vasian Panaite de la Pocrov

Vasian Panaite, născut în 1821 la Filioara, în Neamț, a fost ieroschimonah și egumen al Schitului Pocrov timp de aproximativ cincizeci de ani, până la adormirea sa din toamna anului 1903. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A fost fiul unor părinți săraci și credincioși. În 1840 a intrat în viața monahală la Neamț, iar după doi ani a primit schima cu numele Vasian. Din 1843 a fost ucenic al marelui stareț Neonil, împreună cu monahii Neofit Eliade și Teofan Cristea. După moartea starețului, în toamna lui 1853, a fost hirotonit preot și numit egumen la Pocrov, unde a rămas ca egumen, duhovnic, preot slujitor și sfetnic pentru toți aproape cincizeci de ani.

A înnoit biserica și chiliile și a strâns o obște de peste douăzeci de monahi și schimonahi iubitori de liniște. Împreună cu ucenicii s-⁠a străduit să păzească întocmai așezământul episcopului Pahomie al Romanului, lăsat prin testament ctitoriei lui: slujbele bisericești păzite cu sfințenie, viață de obște desăvârșită, mâncare de post cinci zile pe săptămână, sâmbăta și duminica dezlegare la brânză și lapte. Pentru nevoile schitului a plantat o livadă de meri, a săpat un iaz pentru pește și a ridicat o prisacă cu două sute de stupi. Pentru închinători a făcut un arhondaric nou, unde îi ospăta pe toți fără plată. A avut grijă și de pustnicii din pădurile din jur, dându-⁠le hrană și cele de trebuință.

Viața de rugăciune a schitului și blândețea egumenului s-⁠au făcut repede cunoscute: monahi și stareți, episcopi și sihaști, preoți, țărani și orășeni, oameni simpli și învățați găseau în el un sfetnic înțelept și un duhovnic iscusit. În primăvara lui 1903 a primit schima mare, iar spre toamnă s-⁠a dus la Hristos, să primească plata ostenelilor.