Vasian Scripcă de la Secu

Vasian Scripcă, născut în 1887 la Fântâna Mare, în Suceava, a fost protosinghel, sihastru la Sihla și mulți ani stareț al Mănăstirii Secu. A adormit în toamna anului 1956. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A intrat în obștea Mănăstirii Rașca și a fost tuns în monahism în 1915. Ducea o viață aspră, cu rugăciune, post, tăcere și smerenie, lucrându-⁠și în taină mântuirea. Dorind o nevoință mai înaltă, s-⁠a făcut sihastru la Schitul Sihla și s-⁠a nevoit zece ani într-⁠un bordei pustnicesc sub stânci, aproape de peștera Sfintei Teodora. Părinții bătrâni spun că se întâlnea uneori cu episcopul Ioan, care se nevoia și el în Munții Sihlei, și că i-⁠a fost duhovnic un timp. Vasian nu a vorbit niciodată despre această taină.

În 1934 a fost hirotonit preot, iar un an mai târziu a fost numit stareț și duhovnic al Mănăstirii Secu. Iubea mult liniștea, rugăciunea și privegherea de noapte și se îngrijea mai puțin de cele ale Martei, căci gustase din dulceața liniștii și a rugăciunii neîncetate. În 1950 s-⁠a retras din stăreție și și-⁠a petrecut ultimii ani în rugăciune, în gândire la cele cerești și în pregătire pentru ceasul morții.

În toamna lui 1956, simțindu-⁠și sfârșitul aproape, a cerut iertare de la toți, s-⁠a mărturisit la duhovnicul lui și a primit Sfintele Taine. Apoi, binecuvântând pe toți, și-⁠a dat sufletul în mâinile lui Hristos, lăsând cu limbă de moarte să fie îngropat fără sicriu, după tradiția Sfântului Munte.