Vasile Dolgorukov

Vasile Dolgorukov, născut la Karlsruhe la 13 august 1868, a fost mareșalul curții imperiale a Rusiei și a rămas lângă familia țarului până la sfârșit; a fost împușcat la Ecaterinburg la 10 iulie 1918, la 49 de ani. Biserica Rusă din Străinătate l-⁠a numărat în 1981 între noii mucenici ai Rusiei.

A fost fiul prințului Alexandru Vasilievici Dolgorukov și al prințesei Maria Serghievna; după moartea tatălui, tatăl vitreg i-⁠a fost contele Pavel Benckendorff. A absolvit Corpul Paginilor în 1880 și a servit în gardă, în regimentul de cavalerie; a fost aghiotant al împăratului din 1896, general-⁠maior din 1912 și, din 23 iulie 1914, mareșal al curții. În război a stat lângă împărat, la Cartierul General.

În august 1917 a mers de bunăvoie cu împăratul și cu împărăteasa în locul de exil. În captivitate a stat mereu lângă țar: tăia lemne, curăța zăpada și săpa pământul și căuta să-⁠l apere. La 30 aprilie 1918, la sosirea la Ecaterinburg, a fost arestat și închis; cekiștii au încercat să-⁠l învinuiască că pregătea evadarea familiei imperiale, învinuire pe care istoricii o socot lipsită de temei.

La 10 iulie 1918 a fost împușcat într-⁠o pădure de lângă cimitirul Ivanovski, împreună cu generalul-⁠aghiotant Ilia Tatișciev. Rămășițele au fost găsite de albi în toamna aceluiași an și îngropate de surorile Mănăstirii Novo-⁠Tihvin; locul mormântului s-⁠a pierdut în vremea sovietică. A fost canonizat de Biserica Rusă din Străinătate la sfârșitul lui octombrie (stil vechi) 1981 și reabilitat în octombrie 2009, între cei 52 de apropiați ai familiei imperiale.