Venedict de la Rusicon

Venedict de la Rusicon a fost ieroschidiacon grec, care a trăit pe Athos peste șaptezeci de ani și a avut un rol hotărâtor în întoarcerea rușilor în mănăstirea Sfântul Pantelimon. A adormit la 11 decembrie 1840, la 106 ani. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Foarte învățat și duhovnicesc, a fost de trei ori căutat de patriarhul Constantinopolului ca să fie hirotonit episcop, dar a refuzat nu doar episcopia, ci și preoția, și a murit ierodiacon. După răscoala din 1821, mănăstirea Sfântul Pantelimon, pustiită de turci și tâlhari, nu a mai putut să se ridice singură. Dumnezeu a arătat bătrânilor drumul înnoirii: să cheme monahi ruși. În 1834 a venit pe Athos monahul Anichita, care a cerut voie să zidească o biserică a Sfântului Mitrofan și, odată cu aceasta, să locuiască în mănăstire treizeci de monahi ruși. Venedict a sprijinit această dorință. Când rușii au fost, în sfârșit, primiți, bătrânul, chemând frăția la căpătâiul lui, i-⁠a îndemnat să trăiască cu ei în dragoste și înțelegere, să-⁠și poarte sarcinile unii altora, și i-⁠a încredințat egumenului Gherasim, ucenicul său, pe care l-⁠a numit fericit de trei ori, căci doar el a stat de partea rușilor. Spunea că acum nu mai este un prigonitor al lor, ci un ocrotitor și un apărător. După primirea rușilor, a mai trăit patruzeci de zile.