Vera Merkulova

Vera Merkulova (în monahism Veronica, în schimă Mihaela, 1874-după 1935) a fost schiegumenă și nevoitoare în regiunea Kostroma, cunoscută ca „maica Vera” sau „Vera cea desculță”. A murit după 1935, probabil într-⁠un lagăr din Urali. Este cinstită de credincioși în ținutul Kostroma, fără canonizare sinodală.

Începuturile

S-⁠a născut la 15 septembrie 1874 în satul Ovo-⁠Sumarokovo, ținutul Galici, gubernia Kostroma, într-⁠o familie de țărani. În 1880 familia s-⁠a mutat la Rostov-⁠pe-⁠Don. În 1906 s-⁠a întors la Sumarokovo și a intrat în mănăstirea de maici a Sfintei Treimi din sat. Mergea tot anul desculță, de aici porecla „Vera desculța”, și purta lanțuri de metal sub haină. A dobândit darul înainte-⁠vederii și al vindecării și a fost cinstită de localnici, care veneau în pelerinaj să o întâlnească. În iulie 1910, la chemarea egumenei Dosithea Ipatova, a trecut la Mănăstirea Makariev din Reșma, unde a fost cinstită la fel. Când egumena a organizat un schit la Pustnicia Nativității de la Nodoga, în pădure, de partea cealaltă a Volgăi, ea a fost cea dintâi care a vrut să se așeze acolo; în jumătate de an numele ei s-⁠a răspândit în ținutul Kineșma, iar pustnicia a ajuns loc de pelerinaj. La începutul lui 1911, în urma unei denunțări calomnioase, a trebuit să părăsească Reșma și s-⁠a întors la Sumarokovo, din porunca episcopului Tihon al Kostromei. În anii Primului Război Mondial au venit la ea mii de oameni, care așteptau zile în șir ca să afle soarta celor de pe front.

Persecuția

În 1919 obștea mănăstirii s-⁠a înscris ca o comună agricolă, iar în 1920 s-⁠a deschis un cămin de bătrâni și în 1921 o gospodărie de stat, ai cărei muncitori erau mai ales surorile. În 1919 a fost arestată de Ceka din Galici, dar curând eliberată. În 1918-1919 a primit monahismul, apoi schima și, se pare, în 1919-1920 a fost înălțată egumenă; numele ei de monahie și de schimonahie le știau doar cei apropiați, iar ceilalți o numeau „maica Vera”. La începutul anilor douăzeci a rămas paralizată la ambele picioare. Pelerinajul continua, așa că autoritățile au vrut să-⁠l oprească. La 19 aprilie 1921 a fost mutată într-⁠un cămin pentru invalizi, de unde accesul la ea era aproape imposibil; a doua zi șase surori au cerut să fie readusă la locul ei și, neprimind răspuns, au refuzat să iasă la muncă. Călugărițele și Vera au fost arestate și duse la Galici, dar la 23 aprilie au fost eliberate.

La 28 mai 1921 o comisie a venit la Sumarokovo să închidă catedrala icoanei „Grabnic Ascultătoare” și să desființeze mănăstirea. La chemarea ei s-⁠au adunat mulți țărani, iar surorile au refuzat să dea cheile. La 6 iunie Vera a fost arestată la Vysokovo, iar „o mare mulțime a populației mai multor ținuturi” s-⁠a adunat să o apere. A fost eliberată în aceeași zi, sub obligația de a nu pleca. La 11 iunie a fost arestată din nou și dusă la penitenciarul din Kostroma, apoi la Moscova, la spitalul închisorii Butârki, în iulie 1921, iar în decembrie la Lefortovo. La 13 decembrie 1921 Prezidiul Cekăi a hotărât să o trimită în Turkestan; în apărarea ei a intervenit Crucea Roșie Politică. La 23 ianuarie 1923 a fost eliberată, fără dreptul de a pleca din Moscova. A locuit la o mănăstire din Moscova, apoi s-⁠a mutat la Galici, în casa lui V. A. Zelenina, unde a fost iubită de orășeni; veneau la ea chiar și demnitari sovietici, aspru criticați într-⁠un articol din gazeta locală din august 1923.

În primăvara 1924 a fost arestată din nou, iar în 1925 a fost condamnată la trei ani de surghiun la Kineșma. În primăvara 1928 s-⁠a întors la Sumarokovo, unde pelerinajul s-⁠a reluat. În toamna 1929 a fost arestată din nou și surghiunită la Kotelnici; a locuit la Korjaki și era dusă zilnic la slujbele din catedrala orașului. La 29 decembrie a fost arestată, învinuită de „activitate antisovietică” și de întemeierea unei „mănăstiri ilegale de maici”, și la 19 mai 1930 a fost osândită la trei ani de exil în Nord; la 8 septembrie hotărârea a fost înlocuită prin eliberare condiționată, datorită cererilor credincioșilor și infirmității.

În aprilie 1931 s-⁠a întors lângă Sumarokovo, în satul Isakovo. Zilnic o aduceau la biserica Sfântului Nicolae din Sumarokovo, unde slujbele au început să se țină zilnic; după datele OGPU veneau 50-100 de oameni în aprilie, 400-500 în iunie, până la o mie la sărbători. La Isakovo primea zilnic între 50 și 200 de vizitatori. Presa a început să o atace; chiar „Pravda” a scris în august 1931 un articol împotriva ei. La 13 iulie 1931 a fost arestată împreună cu patru călugărițe, iar la 2 octombrie 1931 a fost condamnată la trei ani de detenție, ispășiți la izolatorul politic din Suzdal. A fost eliberată la sfârșitul lui februarie 1934 și s-⁠a întors la Sumarokovo, în casa de lângă biserica Sfântului Nicolae; numărul celor ce veneau la slujbe a crescut de la 30-50 la 400-500. În 1934 a primit sume mari de bani de la vizitatori, pe care i-⁠a împărțit: a ajutat gospodăriile colective cu semințe, a dat 3600 de ruble pentru casa de invalizi și a adăpostit douăzeci de copii de preoți surghiuniți și de țărani deposedați. Din aprilie 1934 până în ianuarie 1935 a dat celor nevoiași circa cincizeci de mii de ruble. A brodat pentru icoana „Grabnic Ascultătoare”, dăruită mănăstirii în 1888 de ieroschimonahul Parfenie de pe Athos, un veșmânt din mărgele.

Ultimii ani

La 11 ianuarie 1935 a fost arestată la Sumarokovo, împreună cu patru monahii, un călugăr și o țărancă, ca „grup contrarevoluționar al monahismului”, dusă la Molvitino, apoi la închisoarea internă a NKVD din Ivanovo. Pe lângă învinuirea obișnuită, a fost acuzată de legătură cu un „partid monarhist” de la Buy. La anchetă a rămas fermă și nu s-⁠a recunoscut vinovată. La 21 iunie 1935 un colegiu special al NKVD a condamnat-⁠o la trei ani de lagăr de muncă, sentință care pentru o femeie neputincioasă echivala cu o condamnare la moarte. După unele date a fost trimisă într-⁠un lagăr din Urali, unde probabil a murit în anii următori.

Cinstirea ei este vie și azi în ținutul Kostroma: la sfârșitul anilor optzeci și începutul anilor nouăzeci protoiereul Valentin Ratkov a consemnat amintirile a 49 de oameni din mai multe raioane care o cunoscuseră. În fosta mănăstire a Sfintei Treimi se află astăzi un cămin psihoneurologic.