Vichentie Mălău

Vichentie Mălău, născut în 1887 la Ghidion, în comuna Stănița din Neamț, a fost protosinghel, duhovnic la Secu și Agapia, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici din Moldova. A murit în vara anului 1945 la Mănăstirea Vasiova din Banat; din 1953 osemintele lui se află în gropnița Mănăstirii Secu. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

În 1894, când avea șapte ani, părinții lui au intrat în viața monahală împreună cu cei trei copii: tatăl și fiul Vasile la Mănăstirea Secu, mama cu două fete la Văratec. În 1895 tatăl și fiul au plecat la Sfântul Munte, unde au petrecut unsprezece ani în nevoință aspră, lângă cei mai buni monahi atoniți. S-⁠au întors la Secu în 1906. În 1912 au depus amândoi jurământul monahal: tatăl a primit numele Dometian, fiul Vichentie, mama s-⁠a călugărit cu numele Migalușa, iar sora cea mare, cu numele Epraxia.

În 1915 a fost hirotonit preot și numit eclesiarh și duhovnic la Secu; între 1916 și 1918 a fost preot sanitar în spitale cu răniți. Între 1927 și 1928 a fost stareț la Secu. Între 1928 și 1940 a slujit ca preot la Agapia, unde a devenit cel mai căutat duhovnic din Moldova. În 1940 a fost transferat ca preot misionar la Mănăstirea Vasiova din Banat, unde a continuat aceeași lucrare apostolică până la moarte, în vara lui 1945, plâns de multă lume.

Ucenicii povestesc că duhovnicul lui din Athos i-⁠a spus că se mântuiește rugându-⁠se neîncetat cu lacrimi cu rugăciunea lui Iisus, mâncând o singură dată pe zi, privegheind, făcând metanii și neîmpărțind nimic fără binecuvântare. Același duhovnic i-⁠a prevestit că nu va rămâne mult la Athos și că, întors în țară, va deveni mare povățuitor de suflete. Părintele Eftimie Tănase a povestit că, rănit grav pe front în 1917, s-⁠a spovedit la ieromonahul Vichentie Mălău în spital și a primit asigurarea că se va face sănătos și va ajunge la Secu. Unul din cei mai aleși ucenici ai lui a fost Antim Găină. Vichentie a lăsat și trei scrisori către fiicele lui duhovnicești de la Agapia, scrise din Banat în 1945.