Visarion Făgărășanul

Visarion Făgărășanul, născut în 1779 în Țara Făgărașului, a fost arhimandrit și întemeietorul Mănăstirii Cocoș, în Dobrogea de Nord, unde a fost egumen treizeci de ani. A adormit în vara anului 1862. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire în afară de vara aceluia an.

A intrat în obștea Mănăstirii Neamț în 1796, a învățat acolo viața monahală și a primit tunderea. Aproape douăzeci de ani a avut ascultarea de tipograf și a scos numeroase cărți de cult și de învățătură sub teascurile lavrei. După ce a primit preoția, în 1826 a plecat la Athos cu ucenicii Gherontie și Isaia. Au rămas șapte ani în viață sihăstrească, în post și rugăciune zi și noapte. Dorind să întemeieze la Athos un schit pentru monahii români, dar neavând putință, a fost îndemnat să se întoarcă în țară. Auzind de locurile pustnicești din nordul Dobrogei și de sălașele sihaștrilor de la Niculițel, Taița, Celic și de sub dealul Cocoșului, s-⁠au așezat acolo.

Patericul arată că în acea parte a Dobrogei a fost cea mai veche vatră isihastă din țară, din secolele IV-⁠VI: acolo au fost cetățile Dinogeția, Noviodunum și Vicina, au pătimit mucenici daco-⁠romani în secolele III și IV, iar la Niculițel a existat unul dintre cele mai vechi centre monahale din Țările Române. Visarion a venit să reînnoiască viața monahală de acolo, căzută în paragină din pricina ocupației străine.

În 1833 a întemeiat Mănăstirea Cocoș, cu hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, lângă Niculițel, și a adunat monahi din părțile locului, din Moldova și din Transilvania. A fost egumen și părinte duhovnicesc treizeci de ani, învățând, sfătuind și povățuind monahi, sihaști, preoți de mir și credincioși din satele dobrogene. Credincioșii îl socoteau sfânt încă din viață, spunând că vindeca pe cei bolnavi cu rugăciunea. Mănăstirea Cocoș, cu rânduială atonită, a devenit pentru românii din Dobrogea un adăpost duhovnicesc, cu pelerini până din Ardeal. Visarion a adormit în vara lui 1862, lăsând un sobor numeros și sute de fii duhovnicești.