Visarion Ionescu de la Cernica

Visarion Ionescu, născut în 1847 la Târgoviște, a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Cernica între 1896 și 1921, după ce a trăit peste șaizeci de ani în aceeași mănăstire. A adormit în 1921. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A intrat în obștea Cernicăi la treisprezece ani, în 1860, și a primit binecuvântarea și sfaturile Sfântului Ierarh Calinic. A sporit în ascultare, blândețe și smerenie și a primit din tinerețe preoția. A ajuns duhovnic ales și a crescut duhovnicește numeroși frați și mireni din împrejurimi. În 1872 a fost numit iconom al mănăstirii, ascultare pe care a purtat-⁠o douăzeci și cinci de ani cu pricepere, blândețe și dreptate: a înnoit mai multe corpuri de chilii, a făcut drumuri de acces și a pus rânduială bună în averea mănăstirii.

În vara lui 1896 soborul l-⁠a ales stareț. Timp de alți douăzeci și cinci de ani a povățuit obștea Cernicăi, care număra peste o sută de monahi. Prima lui grijă a fost să împodobească biserica cu slujbe alese, cu preoți și cântăreți buni. Tot soborul trebuia să ia parte la slujbe, afară de bolnavi și de cei în ascultări. Spovedania era săptămânală, iar împărtășirea lunară. La ascultările de obște mergea în fruntea tuturor, făcându-⁠se pildă de rugăciune, smerenie și bucurie. Pentru înțelepciunea și blândețea lui era iubit și respectat de monahi și de mireni, căci căuta folosul sufletesc al celorlalți și abia la urmă se îngrijea de sine.

Simțindu-⁠și aproape sfârșitul, a cerut iertare de la toți și a adormit cu pace, lăsând o obște aleasă de peste o sută douăzeci de părinți și frați.