Vitalie de la Sfântul Munte

Vitalie, născut în 1891 în județul Botoșani, a fost un monah român de la Neamț, sihastru ascuns în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos, unde a adormit la 14 septembrie 1945. Este pomenit în Patericul românesc după mărturiile monahilor români atoniți și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Își făcuse metania la Mănăstirea Neamț și din tinerețe a luat jugul nevoinței monahale, întrecând pe mulți prin post, rugăciune tainică, lacrimi și priveghere. Râvnind o viață și mai înaltă, a plecat în 1938 la Sfântul Munte, unde și-⁠a făcut un bordei mic și a sihăstrit singur în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu, ctitorită de Petru Rareș. Nimeni nu știa unde locuiește, cum se roagă și la ce măsură a ajuns; uneori nu-⁠l vedea nimeni luni de zile. Doar vara lucra la Caracalu, de unde primea puțină hrană, apoi se retrăgea din nou.

Părinții atoniți care l-⁠au cunoscut spun că era mereu senin și luminat la chip, păzea tăcerea desăvârșit, nu vorbea niciodată despre nimeni, se socotea cel mai păcătos om de pe pământ și era mare lucrător al rugăciunii lui Iisus. Uneori, cuprins de lacrimi și de bucuria Duhului, spunea cuvinte de mulțumire lui Iisus pentru că l-⁠a chemat la viața monahală și l-⁠a adus în grădina Maicii Sale, ca să se poată ruga în liniște pentru toată lumea.

Cunoscându-⁠și mai dinainte ceasul sfârșitului, le-⁠a spus părinților că peste trei zile, la praznicul înălțării Sfintei Cruci, merge la Dumnezeu. S-⁠a mărturisit, a primit Sfintele Taine și la 14 septembrie 1945 s-⁠a odihnit cu pace. Părinții l-⁠au îngropat în cimitirul Mănăstirii Caracalu.