Vitimion Nițoiu de la Slănic

Vitimion Nițoiu, născut în 1906 la Zăvoieni, în Vâlcea, a fost protosinghel și egumen al Schitului Slănic din Argeș între 1944 și 1978. A adormit la 27 martie 1990. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

După liceu și armată, în 1937 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Ghighiu. Trei ani mai târziu a primit tunderea monahală, iar în 1943 a fost făcut preot și duhovnic și a ajuns egumen la schiturile Cetățeni, Ciocanu și Slănic. La Slănic a povățuit obștea din 1944 până în 1978, a construit mai multe chilii și a sporit numărul fraților la peste douăzeci. În cei treizeci și patru de ani a crescut peste zece ucenici buni, care după retragerea lui au păstrat viața duhovnicească, Liturghia zilnică și rânduiala slujbelor.

La bătrânețe spovedea obștea și pe credincioși, îndemnându-⁠i la pocăință, iar la sărbători slujea Liturghia. Era nelipsit de la slujbele de zi și de noapte. Vorbea cu credincioșii, îi întărea cu rugăciune și cuvinte de mângâiere, apoi îi invita pe toți la masă. Patericul îl descrie ca om al rugăciunii neîncetate și al postului, cu darul cuvântului și al lacrimilor, cu mare evlavie la Maica Domnului, căreia îi citea în fiecare dimineață, la ora cinci, acatistul Bunei Vestiri. Ucenicilor le spunea să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul, apoi biserica, slujbele, postul și milostenia și să nu fie monahi doar în haine negre. Dacă într-⁠o zi nu venea nici un sărac la el, spunea că nu l-⁠a cercetat Domnul, căci săracii sunt avocații lui la judecată. Tot ce avea în plus dădea milostenie, păstrând doar strictul necesar. Avea privirea mereu plecată.

Pe patul de suferință, ucenicii l-⁠au rugat să mănânce, iar el a răspuns că s-⁠a terminat ca ața de pe mosor și că trebuie să fie cu stomacul gol. În 1990, la praznicul Bunei Vestiri, a spus fraților că marți, 27 martie, între orele zece și jumătate și unsprezece, se va duce la Domnul. A primit Sfintele Taine, iar în ziua aceea, la ora prezisă, a rostit Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, și ultimele lui cuvinte au fost: Maica Domnului, primește-⁠mă la tine. Atunci și-⁠a dat duhul, plâns de ucenici.