Vucol, Ghedeon și Gherman de pe Ceahlău

Vucol, Ghedeon și Gherman au fost trei sihaștri care s-⁠au nevoit treizeci de ani în peșteri săpate sub vârful Ceahlăului, în secolele XVI-⁠XVII, și au adormit în primele decenii ale secolului al XVII-⁠lea. Sunt pomeniți în Patericul românesc și cinstiți de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Își făcuseră metania în sihăstria Ceahlăului și în Mănăstirea Pionul. Deprinși în obște cu viața monahală, au primit schima și s-⁠au retras în adâncul codrilor de pe valea pârâului Durău, unde se nevoiau mulți sihaști. Apoi și-⁠au săpat trei peșteri apropiate, în stâncile de sub vârful Ceahlăului, unde s-⁠au nevoit în post, rugăciune și dor de Dumnezeu.

Rânduiala lor: zi și noapte aveau mintea la Dumnezeu, prin rugăciune neîncetată și nădejdea bunătăților viitoare. Toată săptămâna rămâneau singuri în munte, fără să vadă chip de om, și mâncau o singură dată pe zi, după apusul soarelui. La sărbători se adunau la chilia unui duhovnic sihastru, slujeau Liturghia și se împărtășeau. Cele de trebuință le primeau prin ucenicii lor de la mănăstirea de metanie.

Patericul îi numește trei făclii pe Muntele Ceahlău, care se rugau pentru ei și pentru mântuirea lumii. Peșterile lor se văd și azi și le poartă numele: Peștera lui Vucol, Peștera lui Ghedeon și Peștera lui Gherman. Ajunși la bătrânețe, s-⁠au mutat cu pace la Domnul în primele trei decenii ale secolului al XVII-⁠lea.