Xenia de la Agapia

Xenia a fost schimonahie la Mănăstirea Agapia în prima jumătate a secolului al XIX-⁠lea, cunoscută ca făcătoare de stihuri, autoarea celui dintâi volum de versuri bisericești românești. Este pomenită în Patericul românesc și cinstită de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Era din ținutul Iașilor, dintr-⁠o familie foarte credincioasă. Părinții au crescut-⁠o în frică de Dumnezeu și au dat-⁠o la învățătură. Când au vrut să o căsătorească, fecioara a renunțat la cele pământești și a intrat în viața monahală. S-⁠a nevoit mai întâi câțiva ani la Mănăstirea Socola din Iași, sub egumena Elisabeta Costachi. Când Agapia a devenit mănăstire de maici și obștea de la Socola s-⁠a mutat acolo, a venit și ea.

În noua mănăstire se nevoia cu slujba la biserică, cu privegherea de noapte, cu citirea cărților sfinte și cu rugăciunea lui Iisus. Ascultarea ei era cântarea la strană și îngrijirea bisericii, iar în timpul liber alcătuia stihuri pentru lauda lui Dumnezeu și mângâierea sufletului. Era cunoscută în Agapia și în ținutul Neamț pentru sfințenia vieții și pentru stihurile ei, și i se spunea făcătoarea de stihuri.

Versurile ei sunt cântări de laudă și de mângâiere duhovnicească, împărțite în grupe, după praznicele împărătești, în ordinea sinaxarului de peste an. Cartea a fost terminată în 1826 și cuprinde 186 de foi cu peste două mii de versuri, cu o prefață. Patericul o socotește cea dintâi poetă din trecutul neamului nostru, iar stihurile ei, prima carte de imne românești.