Sfântul Cuvios
Xenofont din Tutan
Cuvios din Tutan, pomenit în calendarul ortodox.
- Epoca
- necunoscută
- Ceata
- Cuvioși și cuvioase
Viața
Sfântul Cuvios Xenofont din Tutan a fost întemeietorul mănăstirii Înălțării Domnului din satul Tutani, gubernia Tver, la treizeci de verste spre sud-vest de Tver, pe malul drept al râului Tma. După tradiție, mănăstirea a fost întemeiată de monahul Xenofont de la Lavra Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie, într-un timp necunoscut, dar nu mai târziu de veacul al XV-lea. Xenofont este cinstit ca sfânt local.
Mănăstirea Înălțării din Tutani s-a numit a Sfintei Treimi, ca una ce aparținea Lavrei, căreia i-a fost atribuită în 1717. Din faptul că Xenofont este numit cuvios, făcător de minuni și părinte, și din rugăciunea către el, se vede cinstea deosebită de care se bucura odinioară. În biserica din Tutani se aflau două icoane ale Cuviosului Xenofont din Tutan: una cu chipul Sfântului Serghie de Radonej și al Cuviosului Xenofont, ambii în mărime naturală și cu sulurile în mâini, și alta cu chipul numai al lui Xenofont, de mărimea unui analog.
Sfântul Xenofont este pomenit la 18 iulie, odată cu Soborul sfinților din Tver (data se mută), în stil nou.