Zaharia

Zaharia de la Mănăstirea Dionisiu a fost un frate al mănăstirii care a trăit întâi viața de căsătorie și apoi a primit schima îngerească. Monahul Iosif Dionisiatul, care a trăit în Athos din 1964, îl amintește printre cei mulți sfinți pe care i-⁠a cunoscut, unii dintre ei veniți din oameni căsătoriți. Spune că nu contează ce viață au dus mai înainte, ci ce viață au dus după ce au auzit și au ascultat chemarea cerească; mulți practicau virtutea și păzeau poruncile Evangheliei încă din lume. Când vedea un bătrân, oamenii îl apropiau pentru sfaturi; el nu gândea să se prefacă drept ascet vechi, ci spunea simplu: «Eu am puțini ani aici ca monah; am însă un fiu care e aici de treizeci și cinci de ani. Este și duhovnic. La el să mergeți.» Totuși, cu cuvinte simple a folosit foarte mulți pelerini, fiindcă cuvintele lui erau trăite.

După cum martirii nu s-⁠au aflat întâmplător în prigoane și au murit mucenici, ci au trăit mai întâi o viață pilduitoare și drept pecete au primit cununa muceniciei, tot așa fratele Zaharia, după ce a trăit o viață de căsătorie pilduitoare, a fost încununat drept pecete cu schima îngerească și așezat în rândul monahilor. A trăit până în anul 2000, când Domnul l-⁠a chemat la corturile cerești, «locuința celor ce se veselesc». Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.