Alexandru Glagolev

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Glagolev a fost un protoiereu, teolog și profesor la Academia Teologică din Kiev, care a trăit între anii 1872 și 1937. A fost un mare cunoscător al Vechiului Testament și al limbilor vechi și a slujit ani îndelungați la biserica Sfântul Nicolae cel Bun din cartierul Podil al Kievului.

Biserica îl cinstește ca păstor care a apărat adevărul și pe cei nevinovați, iar în anii prigoanei sovietice și-⁠a dat viața în închisoarea Lukianivka din Kiev. În 2019 a fost trecut în rândul sfinților cu cinstire locală ai Eparhiei Kievului.

Familia și studiile

Alexandru Alexandrovici Glagolev s-⁠a născut la 14 februarie 1872 în satul Pokrovskoe din gubernia Tula, în familia unui preot, dintr-⁠un neam de mică nobilime din acea gubernie. A absolvit seminarul teologic din Tula în 1894 și Academia Teologică din Kiev în 1898, cu titlul de candidat în teologie.

A rămas la academie ca bursier pentru pregătirea de profesor. În 1900 a devenit magistru în teologie cu lucrarea „Învățătura biblică a Vechiului Testament despre îngeri”.

Profesorul A. A. Olesnițki a scris că lucrarea se remarcă prin bogăția conținutului și adâncimea cercetării și este o adevărată contribuție la teologia rusă, care nu avea până atunci un studiu serios despre îngeri. Mult mai târziu, protoiereul Alexandru Men a arătat că Glagolev a analizat toate numirile îngerilor din Scriptură, de la „fiii lui Dumnezeu” la serafimi și heruvimi, și a anticipat uneori concluziile cercetării biblice moderne.

Învățatul

Din 1899 a predat limba ebraică și arheologia biblică la Academia din Kiev, din 1900 ca docent, iar din 1906 ca profesor extraordinar. Din 1910 a ținut catedra a doua de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament.

Colegii l-⁠au prețuit atât de mult încât, în septembrie 1907, la primele alegeri de rector din istoria academiei, l-⁠au ales rector. Sfântul Sinod nu a întărit însă alegerea, socotind că academia trebuia condusă de un monah.

Cunoștea optsprezece limbi vechi și moderne, iar spre sfârșitul vieții, la bătrânețe, învăța limba italiană. A făcut parte din comisia pentru ediția științifică a Bibliei slavone, a colaborat la Enciclopedia teologică ortodoxă și a scris comentarii pentru „Biblia explicată” editată de A. P. Lopuhin, între care la cărțile Regilor, Tobit, Pildele lui Solomon, Cântarea Cântărilor, la câțiva dintre profeții mici și la Epistolele sobornicești.

A mai scris studii despre milostenia la vechii evrei, despre leviți, despre căsătoria de levirat, despre cartea Leviticului și despre Rugul aprins.

Apărătorul celor nevinovați

În 1903 a fost hirotonit preot, iar în 1914 a fost ridicat la rangul de protoiereu. În toamna anului 1905, când la Kiev au izbucnit pogromuri împotriva evreilor, părintele Alexandru și prietenul său, protoiereul Mihail Edlinski, au ieșit în mijlocul mulțimii dezlănțuite cu o mică procesiune, în veșminte, cu cruce și prapori.

Procesiunea a mers prin Piața Kontraktova spre prăvăliile evreiești, iar preoții au îndemnat mulțimea să nu săvârșească acea faptă rea și străină de Hristos. Unii și-⁠au recunoscut păstorii și și-⁠au scos căciulile, iar mulțimea s-⁠a risipit treptat. Lucrul acesta s-⁠a repetat de mai multe ori.

În 1909 a publicat lucrarea „Vechiul Testament și însemnătatea lui veșnică în Biserica creștină”, în care a respins cu tărie încercările unor autori antisemiți de a-⁠l discredita. În procesul lui Menahem Mendel Beilis, încheiat în 1913, a fost chemat ca expert și a arătat că Legea lui Moise interzice vărsarea sângelui omenesc și folosirea oricărui sânge ca hrană, iar scrierile rabinice nu desființează această poruncă.

Mărturia lui a contrazis acuzația de crimă rituală pe care se sprijinea întregul proces și a contribuit la achitarea lui Beilis. Mulți și-⁠au amintit și de ajutorul pe care îl dădea săracilor din Kiev, fie ei evrei sau musulmani.

Preot în vreme de război și revoluție

După unele documente militare, în timpul Primului Război Mondial a fost o vreme preot în regimentul de dragoni Kargopol și a primit ordinul Sfânta Ana, deși aceste însemnări cuprind și date care nu se potrivesc cu biografia lui cunoscută.

A slujit la biserica Sfântul Nicolae cel Bun din Podil. Preotul Serghie Sidorov își amintea de prima întâlnire cu el, în anii războiului civil: un preot mărunt, ușor gârbovit, cu fața luminată de o bucurie liniștită, care se închina la icoane ca și cum ar fi primit binecuvântare de la sfinți. Sidorov mărturisea că nu mai văzuse la nimeni o simțire atât de vie a lumii nevăzute.

Prietenul familiei Bulgakov

Părintele Alexandru a fost apropiat de familia Bulgakov. Tatăl scriitorului Mihail Bulgakov, profesorul Afanasie Bulgakov, i-⁠a fost coleg mai vârstnic la academie și enoriaș la Sfântul Nicolae cel Bun.

În 1913 părintele Alexandru l-⁠a cununat pe Mihail Bulgakov cu prima lui soție, Tatiana Lappa. Scriitorul l-⁠a făcut apoi model pentru părintele Alexandru din romanul „Garda albă”, singurul personaj din carte care poartă numele său adevărat, preot chiar la biserica Sfântul Nicolae cel Bun, care îl întărește pe eroul cărții să nu se lase pradă deznădejdii.

Mărturisitor sub regimul sovietic

După venirea bolșevicilor a continuat să slujească la Sfântul Nicolae cel Bun, iar după închiderea bisericii, în 1934 sau 1935, la biserica Sfântul Nicolae de pe Mal. În prima jumătate a anilor 1920 a ținut în taină prelegeri pentru studenții academiei.

După arestarea rectorului, episcopul Vasile (Bogdașevski), în 1923, a împlinit de fapt îndatoririle acestuia. După închiderea definitivă a academiei, în 1924, a predat la cursurile teologice și pastorale.

La începutul anilor 1930 a fost scos din casă și s-⁠a mutat într-⁠o cămăruță de pe palierul scării de lemn care urca spre clopotnița bisericii. În 1931 a fost arestat sub acuzația că ar fi făcut parte din „Biserica Ortodoxă Adevărată” și a stat o jumătate de an în închisoarea Lukianivka.

Nepoata lui, Magdalina Glagoleva-⁠Palian, își amintea că la biserica lui veneau mulțimi de oameni din tot orașul și din alte părți. Mulți mergeau apoi la el acasă, în ciuda locuinței strâmte și greu de ajuns, ca să primească mângâiere, sfat duhovnicesc și ajutor. Enoriașii își aminteau cum îi alina pe cei încercați, se ruga pentru bolnavi și îi ridica pe cei căzuți cu duhul.

Familia

Soția lui, Zinaida Petrovna, era fiica bibliotecarului Academiei din Kiev și a murit la 9 decembrie 1936. Au avut trei copii: Alexei, Serghie și Varvara.

Fiul lor Alexei (1901–1972), și el preot, a salvat evrei la Kiev în timpul celui de-⁠al Doilea Război Mondial. În 1992 el și familia lui au fost recunoscuți de institutul Yad Vashem ca Drepți între popoare.

Ultima arestare și moartea

La 20 octombrie 1937 părintele Alexandru a fost arestat din nou, acuzat că face parte dintr-⁠o „organizație fascistă a clericilor”, și închis la Lukianivka. Un alt deținut, preotul Kondrat Kravcenko, a mărturisit că a fost anchetat de 18 ori, iar în anchetele de noapte era silit să stea ore întregi cu capul dat pe spate.

După versiunea oficială, a murit în închisoare la 25 noiembrie 1937, de uremie și insuficiență cardiacă. A fost îngropat într-⁠o groapă comună în cimitirul Lukianivka.

Cinstirea

După mulți ani, rudele i-⁠au așezat în cimitirul Lukianivka o cruce cu un analog pe care este scris cuvântul Evangheliei despre fericirea celor prigoniți pentru dreptate. La 30 ianuarie 2002, la centenarul nașterii fiului său, pe zidul Academiei Kiev-⁠Mohyla a fost așezată o placă în amintirea preoților Alexandru și Alexei Glagolev.

La 3 aprilie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-⁠a trecut în rândul sfinților cu cinstire locală ai Eparhiei Kievului, ca sfințit mucenic, și l-⁠a inclus în Soborul Sfinților Academiei Teologice din Kiev.