Alexandru Veraksin

Alexandru Veraksin a fost preot din guvernământul Vilna și membru al celei de-⁠a treia Dume de Stat, ucis în 1918. Slăvirea lui ca nou mucenic a făcut-⁠o Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate (ROCOR) în 1981, adică înainte de unirea din 2007. Izvoarele noastre nu arată o canonizare a Patriarhiei Moscovei, de aceea statutul lui în ansamblul Bisericilor ortodoxe rămâne neclar.

S-⁠a născut la 22 octombrie 1872. A absolvit școala teologică din Polațk și seminarul din Vitebsk (1894). Era ortodox și avea 300 de desetine de pământ bisericesc. În 1896 a fost hirotonit preot și a slujit în ținuturile Disna, apoi Sveanțiani, fiind în același timp învățător de religie în școli populare și conducător al unei școli de învățători.

În 1905, la propunerea arhiepiscopului Nicandru al Lituaniei și Vilnei, a trecut ca preot la mănăstirea de maici Berezveci, unde a condus și o școală de învățătoare. A alcătuit un studiu istoric despre mănăstire, tipărit în 1910. A mai slujit ca citeț la biserica Sfântul Gheorghe din satul Kițkovo, ținutul Sebej.

A fost președinte al secției din Glubokoe a Uniunii poporului rus și membru al Adunării ruse. În 1907 a fost ales membru al celei de-⁠a treia Dume de Stat din partea populației rurale ruse a guvernământului Vilna, făcând parte din gruparea de dreapta. A fost în comisiile pentru administrația locală, pentru învățământul popular și în comisia de conducere, și a luat parte activă la pregătirea legii despre școlile bisericești de parohie. A scris în ziare de dreapta, „Zemșcina” și „Steagul rus”. În 1910 a fost ales candidat la Consiliul Principal al Uniunii poporului rus, apoi membru de onoare al ei, cu drepturile unui membru întemeietor. Era căsătorit.

După datele istoricului Mihail Polski, a fost ucis de revoluționari în 1918, în guvernământul Kiev, spânzurat de poarta casei sale. Locul morții apare în izvoare ca Cerkasî. În 1981, Sinodul Arhieresc al ROCOR l-⁠a proslăvit între noii mucenici și mărturisitori ruși. Printre scrierile lui se află studiul „Mănăstirea Berezveci a eparhiei Lituaniei, ținutul Disna” (Vilna, 1910). Izvoarele nu dau o zi de pomenire.