Anastasia Hendrikova

Contesa Anastasia Vasilievna Hendrikova (1887-1918) a fost doamnă de onoare a țarinei Alexandra Feodorovna și una dintre persoanele din anturajul familiei imperiale ruse care au urmat-⁠o în surghiun. Arestată de bolșevici, a fost împușcată în afara orașului Perm în toamna anului 1918, împreună cu Ecaterina Schneider. Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate le-⁠a canonizat ca mucenice în anul 1981, împreună cu familia Romanov și cu slujitorii uciși la Ekaterinburg. Atunci acea Biserică nu avea comuniune cu Patriarhia Moscovei, iar Patriarhia, canonizând în 2000 familia imperială, nu a pomenit pe slujitori; canonizarea Anastasiei Hendrikova este deci doar cea din 1981.

Familia și slujba la curte

Anastasia s-⁠a născut la 23 iunie 1887, în familia contelui Vasili Alexandrovici Hendrikov, mare maestru de ceremonii al curții imperiale, și a prințesei Sofia Petrovna Gagarina. Aparținea nobilimii ruse și se trăgea, după izvoare, din sora țarinei Ecaterina I, soția lui Petru cel Mare. În 1910 a fost numită doamnă de onoare a țarinei Alexandra și a ajuns un fel de guvernantă neoficială a celor patru mari ducese.

În surghiun

După revoluția din 1917 a rămas devotată familiei Romanov și a mers cu ea în surghiun, mai întâi la Tobolsk, apoi la Ekaterinburg, deși se îngrijora pentru propria ei familie. Sora ei, Alexandra Balașova, numită cu drag „Inotcika”, era bolnavă de tuberculoză. Baroana Sofia Buxhoeveden, o altă doamnă de onoare, a scris că cele două surori erau totul una pentru alta și că ochii negri ai Anastasiei străluceau când auzea vești despre sora ei. De la căpătâiul Inotcikăi grăbise întoarcerea la Țarskoe Selo, când a aflat de revoluție, ca să fie alături de țarină în primejdie. Acum primea rar vești.

Buxhoeveden credea că Anastasia își dădea seama de primejdie. După ea, gândul morții apropiate îi era atât de limpede încât nu o mai înspăimânta. Era foarte frumoasă și părea mai tânără decât cei douăzeci și opt de ani ai ei, dar primea cu seninătate gândul morții, obosită de viață și desprinsă de cele pământești. Bolșevicii au despărțit-⁠o cu forța de familia Romanov la Ekaterinburg și, după uciderea acesteia, a fost trimisă la Perm. În vagonul de arestați se aflau cu ea și alte persoane din anturaj, între care Ecaterina Adolfovna Schneider, lectoarea împărătesei. La Perm, femeile au fost puse într-⁠o singură celulă, în turnul fostului castel al închisorii, unde fuseseră ținuți mai înainte politici deosebit de primejdioși.

Ultimele zile și moartea

La 3 sau 4 septembrie 1918 (izvoarele diferă) un grup de arestați, șase femei și cinci bărbați, a fost adunat în biroul închisorii, cu bagajele. Din ei făceau parte Anastasia, Schneider și valetul în vârstă al țarului, Alexei Volkov, de șaizeci de ani. Erau păziți de douăzeci și doi de paznici, niciunul rus, în frunte cu un șef îmbrăcat ca marinar. Volkov, care a scăpat mai târziu, a istorisit că un paznic i-⁠a spus mai întâi că sunt duși la „casa de arest”, apoi, Anastasiei, că sunt duși la închisoarea centrală, iar de acolo la Moscova. Ea a repetat convorbirea celorlalți și și-⁠a făcut cruce cu degetele. Volkov a înțeles gestul ca pe o încredințare că nu vor fi împușcați.

I-⁠au așezat pe stradă, câte doi, bărbații în față și femeile în spate, și i-⁠au dus la marginea orașului, pe drumul care ieșea din Perm. După câțiva kilometri, paznicii s-⁠au oferit cu amabilitate să le poarte bagajele, ca să pună mâna pe ele și să nu le împartă mai târziu cu alții. Volkov a înțeles că sunt duși la locul execuției și, la prima ocazie, a fugit. Un glonț i-⁠a șuierat pe lângă ureche. În urma lui a auzit focurile prin care au fost uciși ceilalți, între ei Anastasia. După izvoarele rusești, arestații au fost aduși la un dig între două câmpuri de irigare cu ape murdare, au fost puși cu spatele la paznici și împușcați de aproape sau, ca să se economisească gloanțe, uciși cu lovituri de patul puștii. Trupurile au fost aruncate în șanțurile câmpurilor, folosite drept groapă de gunoi, și abia acoperite cu pământ.

Rămășițele și amintirea

Albii au aflat trupurile Anastasiei și ale Ecaterinei Schneider în mai 1919. Trupul Anastasiei a fost reînhumat la 16 mai 1919, după rânduiala creștină, într-⁠o criptă comună de lemn în cimitirul ortodox Noul Vsehsvetski (Egoșihinski). După ce bolșevicii au recăpătat orașul, mormintele au fost nivelate, iar locul lor se indica doar cu aproximație.

La 16 octombrie 2009, Procuratura Generală a Federației Ruse a hotărât reabilitarea a 52 de apropiați ai familiei imperiale reprimați, între care și Anastasia Hendrikova. În octombrie 2012, la inițiativa unor credincioși din mai multe biserici din Perm și cu binecuvântarea mitropolitului Metodie, s-⁠a pus o cruce de închinare la locul îngropării. În 2020 s-⁠a aflat locul exact al mormântului, unde se presupunea că sunt trupurile curtenilor, prin analiza unei fotografii de la înmormântarea din 1919. Aparținerea rămășițelor a fost stabilită prin expertiză medico-⁠legală, prin compararea datelor antropologice și a leziunilor cu documentele istorice. La 29 mai 2024, Mitropolia Permului a anunțat sfințirea, la 9 iunie, a unui memorial la locul real al îngropării, recunoscând astfel că rămășițele găsite au fost identificate.