Azor

Sfântul Strămoș Azor este pomenit în Evanghelia după Matei (1, 13-14) ca strămoș al Domnului după trup, fiu al lui Eliachim și tatăl lui Sadoc, în neamul lui Zorobabel. Biserica Ortodoxă îl cinstește între sfinții strămoși ai lui Hristos, în duminica dinaintea Nașterii Domnului. În Scripturile Vechiului Testament numele lui nu apare.

În Evanghelie

Matei arată că Azor a fost fiul lui Eliachim și tatăl lui Sadoc, din seminția patriarhului Iuda, și prin aceasta din neamul lui David. Numele lui nu se află nicăieri în Vechiul Testament, ca urmaș al lui Zorobabel, nici cel al fiului Aviud, din care se trage. Se crede că Aviud poate fi Obadia, fiul lui Arnan, din Cartea întâi a Paralipomenelor (3, 21). Unii cercetători ai Scripturii socotesc genealogia lui Matei mai degrabă teologică sau simbolică decât istorică și văd în ea o unire a liniei preoțești și a celei împărătești a lui Israel în Iisus. Robert Gundry crede că numele Azor poate fi o formă scurtată a lui Azaria, nume obișnuit în neamul preoțesc al lui Levi, iar Sadoc ar fi Zaria. Tradiția pune începutul vremii lui Zorobabel în anul 539 înainte de Hristos, iar moartea lui Azor, a treia generație după Zorobabel, în 372 înainte de Hristos. Lungimea acestui răstimp pentru patru oameni îi face pe cercetători să creadă că o listă exactă ar avea mai multe generații, iar în genealogia lui Luca numele sunt mai multe. William Albright a socotit că numele care se repetau sau semănau au fost uneori contopite.

Cinstirea

Azor este înfățișat în multe biserici, pe vitralii și lunete, în șirul strămoșilor lui Iisus, de la Avraam la David. Una dintre cele mai cunoscute este înfățișarea lui Azor și a lui Sadoc de Michelangelo, în Capela Sixtină. Izvoarele noastre spun că este socotit sfânt de Bisericile Răsăritului și pomenit în duminica Sfinților Părinți dinaintea Crăciunului, între 18 și 24 decembrie, iar un izvor grec spune duminica Sfinților Strămoși. O Carte a lui Adam și a Evei, care nu intră în Scriptură, spune că soția lui Azor se numea Lebaida, fiica marelui preot Ioiada al II-⁠lea. Aceste povestiri nu au loc în învățătura Bisericii.