Cei 377 de mucenici din Adrianopol

Cei 377 de mucenici din Adrianopol, cunoscuți și ca cei 377 de tovarăși mucenici din Bulgaria, au fost trei sute șaptezeci și șapte de creștini uciși pentru credință în anul 815 de către bulgari. Sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă la 22 ianuarie.

Împăratul Nichifor I a invadat Bulgaria și a jefuit capitala Pliska în 811, dar a fost ucis, iar armata lui nimicită, în lupta de la pasul Varbița, la întoarcerea spre teritoriul roman. Oferta de pace a hanului Krum a fost respinsă de împăratul Mihail I Rangabe, iar bulgarii au invadat imperiul în primăvara lui 812. Krum a cucerit Develtul și a mutat populația lui în Bulgaria în iunie și a luat Adrianopolul în septembrie 813. La Adrianopol, Krum l-⁠a trântit la pământ pe Manuil, arhiepiscopul Adrianopolului, și l-⁠a călcat pe gât.

După Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea, Krum a început prigoana creștinilor înainte de moartea lui, iar prigoana a fost continuată de un oarecare Ciok (Țok), care a poruncit să fie uciși toți creștinii care nu voiau să se lepede de credință. Sinaxarul Constantinopolului spune însă că prigoana a început după moartea lui Krum, în aprilie 814, din porunca hanului Ditzevg, urmașul lui Dukum, care domnise puțin după Krum. Mai târziu Omurtag a devenit han și a poruncit uciderea tuturor creștinilor care nu voiau să se lepede de credință. Au fost uciși trei sute șaptezeci și șapte de creștini, dintre care se cunosc după nume următorii: Manuil, arhiepiscopul Adrianopolului (după sinaxar, Ditzevg l-⁠a pus să fie tăiat în două, i-⁠a tăiat brațele și rămășițele i le-⁠a dat câinilor; mai apoi Ditzevg a fost lovit de orbire și ucis de propriii lui ostași; după minologhion, Krum a poruncit uciderea lui și apoi a orbit și a fost sugrumat de ostașii lui); Gheorghe, arhiepiscopul Develtului (negociase predarea Develtului către Krum în 812 și fusese mutat în Bulgaria cu populația cetății; a fost omorât cu ciomagul și decapitat); Leon, episcopul Niceei din Tracia (un famen, căruia i s-⁠a despicat pântecele); Petru, episcop (omorât cu ciomagul și decapitat); Ioan, strateg (un renegat, care slujise sub Tuk, ichirgu boilas, cu Bardanes pe flancul drept bulgar în lupta de la Versinikia, dar a fost decapitat pentru credința lui); Leon, strateg (renegat și el, care slujise sub fratele lui Krum, în centrul armatei bulgare la Versinikia, și a fost decapitat); Parodos, preot (ucis cu pietre); Gavriil și Sionios (amândoi decapitați); Liubomir și Hotomir (slavi, numiți într-⁠un canon alcătuit fie de Sfântul Iosif Mărturisitorul, fie de Sfântul Iosif Imnograful, ceea ce arată răspândirea creștinismului printre slavii din Bulgaria); Kupergos și Asfir (care pot să fi fost bulgari).

O povestire originală a mucenicilor a fost probabil alcătuită după mărturiile prizonierilor de război eliberați de Bulgaria după tratatul din 816, în prima jumătate a secolului al IX-⁠lea, la mănăstirea Studion din Constantinopol, iar minologhionul și sinaxarul se întemeiază pe ea. Sophoulis presupune că povestea muceniciei a fost propagandă romană, menită să-⁠i îndepărteze pe dregători de colaborarea cu bulgarii și să întărească hotărârea cetăților expuse atacurilor bulgare, și că numărul mucenicilor ar putea fi exagerat.