Cei șapte diaconi

Cei șapte diaconi sunt cei șapte bărbați aleși de Biserica din Ierusalim în primii ani ai creștinismului ca să slujească la mese, pentru ca Apostolii să poată rămâne la rugăciune și la slujirea cuvântului. Sunt numiți în capitolul al șaselea din Faptele Apostolilor: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae din Antiohia. Din ei, Biserica îi pomenește ca sfinți pe Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Nicolae este pomenit doar ca un om căzut din credință.

Alegerea lor

Cartea Faptelor spune că, în zilele acelea, când ucenicii se înmulțeau, a apărut o murmurare a elenistilor împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică. Elenistii sunt, de obicei, înțeleși ca evrei veniți în Ierusalim din diaspora și vorbitori de limbă greacă. Cei doisprezece au chemat mulțimea ucenicilor și au spus că nu este bine ca ei, lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să slujească la mese. Au cerut să fie aleși din mijlocul lor șapte bărbați cu mărturie bună, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care să-⁠i pună la această slujbă; astfel, Apostolii rămâneau la rugăciune și la slujirea cuvântului. Obștea a ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt, pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae din Antiohia, prozelit. Apostolii i-⁠au așezat în fața lor și, rugându-⁠se, și-⁠au pus mâinile peste ei.

În text, cei șapte nu sunt numiți „diaconi”, iar slujirea lor are o singură îndatorire, spre deosebire de epistolele Sfântului Pavel; dar slujba lor este descrisă ca „diaconală”, de aceea sunt socotiți începătorii rânduielii diaconilor. Cuvântul „diacon” apare întâi în Epistola către Filipeni și în întâia Epistolă către Timotei. După „Rânduiala bisericească apostolică”, diaconii îndemnau pe membrii obștii la dărnicie și la fapte bune, iar „Tradiția apostolică” poruncea diaconului să dea de știre episcopului despre toți bolnavii, ca acesta să-⁠i poată cerceta și împărtăși cu Sfintele Taine. După o tradiție mai târzie, ei se numără și între cei șaptezeci de ucenici.

Cine au fost

Numai Ștefan și Filip sunt tratați pe larg în Fapte. Ștefan a fost cel dintâi mucenic al Bisericii, ucis de o gloată, și la moartea lui a fost de față Saul din Tars, viitorul Apostol Pavel. Filip a propovăduit în Samaria, unde l-⁠a întors la credință pe Simon Magul și a botezat pe famenul etiopian, de aceea tradiția îl socotește începătorul Bisericii Ortodoxe a Etiopiei; el este numit „evanghelistul”. Tradiția nu spune nimic mai mult despre Nicanor și Parmena.

Prohor este socotit după tradiție nepotul lui Ștefan și tovarășul Sfântului Evanghelist Ioan, care l-⁠a hirotonit episcop al Nicomidiei din Bitinia; i se atribuie scrierea Faptelor lui Ioan, apocrife, și se spune că și-⁠a încheiat viața mucenicește la Antiohia, în secolul întâi. Nicanor, după Anale ale lui Cezar Baronius, socotite azi neexacte, ar fi fost un evreu din Cipru, care s-⁠a întors în insula lui și a murit mucenic în anul 76; alte relatări spun că a fost ucis la „Berj”, un loc neidentificat, poate încurcat cu Botrys. Timon ar fi fost un evreu elenizat, devenit episcop în Grecia sau la Bosra, în Siria; în a doua relatare, predica lui a stârnit mânia guvernatorului, care l-⁠a ars. Parmena, după ce a propovăduit ani în Asia Mică, unde Ipolit al Romei spune că a fost episcop de Soli, s-⁠ar fi așezat în Macedonia, unde a murit la Filipi, în 98, în prigoana lui Traian; după altă tradiție ortodoxă, a murit de boală.

Nicolae, venit din Antiohia, este descris în Fapte ca un convertit la iudaism. Unii scriitori vechi nu l-⁠au pomenit cu bunăvoință. După Irineu, nicolaiții, sectă osândită încă în Apocalipsă, și-⁠au luat numele de la acest diacon; după Ipolit, el ar fi insuflat secta prin nepăsarea lui față de viață și de plăcerile trupului, pe care ucenicii lui au luat-⁠o drept îngăduință pentru desfrânare. Enciclopedia Catolică păstrează povestea că, după ce apostolii l-⁠au mustrat că își tratează rău soția, frumoasă, din gelozie, a lăsat-⁠o și a îngăduit oricui să se însoare cu ea, spunând că trupul trebuie osândit; Clement Alexandrinul spune că secta a stricat cuvintele lui Nicolae, menite să înfrâneze plăcerile trupului, ca să justifice desfrânarea. Istoricitatea acestei povești este discutabilă. Pe seama diaconilor de mai târziu se mai numără, în tradiția răsăriteană, Laurențiu al Romei și Eupliu.

Cinstirea

În pictura de pe peretele Capelei Nicoline din Vatican, Fra Angelico îl înfățișează pe Sfântul Petru punând mâinile peste cei șapte diaconi, cu Sfântul Ștefan îngenuncheat.