Elisabeta Hulevici

Sfânta Binecredincioasă Elisabeta Hulevici (Halșka Hulevicivna, în polonă Halszka Hulewiczówna) a fost o nobilă și filantropă din Lutsk, în Volînia, ctitoare a Mănăstirii Bogoiavlenski a Frăției din Kiev și a școlii frăției, din care își trage istoria Academia Kiev-⁠Movila. A trăit în a doua jumătate a veacului al XVI-⁠lea și prima parte a celui de-⁠al XVII-⁠lea și a adormit în 1642, la Lutsk. Biserica Ortodoxă a Ucrainei a canonizat-⁠o în 2021 ca sfântă locală și în 2022 pentru întreaga Biserică.

Neamul

Provenea din influentul neam nobiliar Hulevici, cunoscut din veacul al XV-⁠lea, cu stema poloneză Nowina, ai cărui membri au ocupat diverse slujbe în Volînia și în alte ținuturi ale Uniunii Polono-⁠Lituaniene, au ajuns la mari trepte bisericești și au stăpânit numeroase așezări. Probabil se trag din Galiția. Bunicul ei, Fiodor (Teodosie) Hulevici, a fost moșier din Volînia, apoi hirotonit episcop ortodox de Lutsk și Ostrog, și a avut cinci fii. Tatăl ei, Vasîl Hulevici, a fost substarost de Vladimir și wojski al Volîniei; din cele trei căsătorii ale lui au rămas, afară de ea, fiii Andrei, Mihail, Vasîl și Benedict și fiicele Maria și Ana. S-⁠a născut, probabil, în satul tatălui ei, Zaturți, în Volînia, prin deceniul al optulea al veacului al XVI-⁠lea (în jur de 1575 sau 1577). Despre școlire, un izvor spune că bunicul a întemeiat în curtea castelului din Lutsk o școală pentru nepoți, cu un învățător, Oleș Iurkovski, absolvent al școlii frăției din Lvov; acolo a învățat temeliile credinței ortodoxe, gramatica limbii materne, greaca și latina, iar apoi copiii au fost trimiși la Academia din Ostrog.

Căsătoriile

În 1594 s-⁠a căsătorit cu Krzysztof Pociej, fiul lui Ipatie Pociej, judecător de ținut al Brestului și castelan, episcop ortodox de Vladimir și Brest din 1593, unul dintre inițiatorii principali ai Uniunii de la Brest, ajuns apoi mitropolit uniat al Kievului. După moartea timpurie a soțului, Halșka a crescut-⁠o singură pe fiica ei Ecaterina, pe care în 1615 a măritat-⁠o cu stegarul din Orșa, Nikolai Mleczko. În 1601 sau 1602 (după un izvor, în 1606) s-⁠a căsătorit a doua oară cu Stefan Lozka, mareșal al Mozîrului, dintr-⁠o bogată familie nobiliară a Kievului; ea avea atunci vreo treizeci de ani, el șaizeci. Au avut un fiu, Mihail, și au locuit în casa familiei din Podil, în Kiev, nu departe de primărie.

Darul pentru Biserică

La sfârșitul veacului al XVI-⁠lea și începutul celui de-⁠al XVII-⁠lea au apărut pe pământurile ucrainene tipografii și școli, sprijinite de filantropi, între care și Halșka. La 14 octombrie 1615 a întocmit și semnat un act de danie (fundusz), înscris la 15 octombrie în cărțile orașului Kiev, ceea ce i-⁠a dat putere de lege. Prin danie, casa ei cu pământurile din Kiev era dăruită pentru întemeierea unei noi mănăstiri, a unui spital și a unei școli pentru copii din toate stările. Era vorba, după act, de o mănăstire stavropighială cu viață de obște după rânduiala Sfântului Vasile cel Mare, de o școală pentru copii, atât nobili, cât și orășeni, și de o casă de oaspeți pentru pelerinii duhovnicești, toate să fie conduse după legea Bisericii Răsăritene de rit grec. Actul preciza hotarele moșiei, aflată nu departe de Piața Kontraktova. Prin darul Halșkăi Hulevicivna, inițiatorii Frăției din Kiev au primit o moșie cu pământ în Kievul de Jos, pentru a clădi o mănăstire și o școală. Dezvoltarea mănăstirii a fost dusă de Isaia Kopinski, monah de la Lavra Peșterilor, care a întemeiat mai multe mănăstiri pe pământurile ucrainene și al cărui nume e pomenit în danie. Școala ar fi putut să fie găzduită în casa Halșkăi și a lui Stefan Lozka, dar actul nu pomenește clădirea. Darul ei a făcut cu putință deschiderea școlii frăției din Kiev, care, după reforma lui Petru Movilă, avea să aibă un rol de seamă în istoria învățământului și culturii ucrainene.

Originalul actului nu este cunoscut istoricilor, nici copii din veacul al XVII-⁠lea nu s-⁠au găsit; cel mai vechi document este o copie manuscrisă din veacul al XVIII-⁠lea, păstrată în arhiva istorică centrală. Prima publicare a textului s-⁠a făcut în 1846.

Ultimii ani

După moartea celui de-⁠al doilea soț, Halșka a lăsat toate moșiile fiului ei Mihail și s-⁠a întors la Lutsk, unde și-⁠a petrecut ultimii ani; a adormit acolo în 1642, lăsând, după unele izvoare, și bani frăției din Lutsk. Este cinstită pentru grija ei pentru creșterea vieții duhovnicești și a luminării.