Ermil și Stratonic

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au pătimit în jurul anului 314 sau 315, la Singidunum (Belgradul de azi), în provincia Moesia Superioară, pe vremea împăratului Liciniu, care stăpânea Răsăritul, în timp ce în Apus stăpânea Constantin cel Mare. Sunt printre cei mai vechi mucenici creștini cunoscuți cu numele în acel oraș. Sunt sfinți și în Biserica Ortodoxă, și în cea Catolică. Pomenirea lor este la 13 ianuarie (26 ianuarie după calendarul nou, în Biserica Sârbă).

Știrea despre ei vine din Martirologiul lui Usuard, de unde au intrat și în sinaxarul grec. Pătimirea lor s-⁠a petrecut după Edictul de la Milan (313), iar teologii nu sunt pe deplin siguri dacă au căzut jertfă conflictelor deja începute între Constantin cel Mare și Liciniu.

Ermil era diacon la Singidunum. Pe vremea lui Liciniu a fost silit să se lepede de credința creștină, dar s-⁠a împotrivit, i s-⁠a jupuit pielea de pe obraji și a fost aruncat în temniță. După martirolog, în temniță l-⁠ar fi cercetat un înger. Izvorul sârb spune că chiar împăratul l-⁠a cercetat personal, dar Ermil a rămas neclintit în credință. A fost apoi bătut cu vergi de șase bărbați, dar nu a murit, și în temniță recita psalmul 27. A doua zi a fost iar chinuit, tot fără să moară. Temnicerul, ostașul Stratonic, care era și el creștin, văzându-⁠i răbdarea, s-⁠a alăturat deschis și în public prietenului său Ermil în suferință. După izvorul românesc, Stratonic ar fi devenit creștin atunci.

Amândoi au răbdat apoi mari chinuri. Au fost osândiți la aceeași moarte: au fost puși în același sicriu și aruncați de vii în Dunăre. După trei zile apa a scos trupurile lor la malul drept al Dunării, la optsprezece stadii în josul Singidunumului. Creștinii le-⁠au găsit, le-⁠au îngropat cu cinste, iar mai târziu s-⁠a zidit pe mormântul lor o biserică închinată lor. După izvorul românesc, la Constantinopol s-⁠a zidit o biserică în care a fost așezată o parte din moaștele lui Stratonic, care a dat numele acelui lăcaș.