Eulogie din Schit

Cuviosul Evloghie din Schit (avva Evloghie) a fost un ascet egiptean din secolul al VII-⁠lea, a cărui viață este descrisă în Patericul Schitului. A fost ucenicul patriarhului Alexandriei Ioan cel Milostiv și avea rangul de preot. Izvoarele noastre nu dau o zi de pomenire; anii 550 din fișă nu sunt susținuți de izvor.

Evloghie a ajuns cunoscut prin vedenia lui, devenită unul dintre subiectele iconografiei monahale. Patericul povestește că odată, la privegherea de toată noaptea, Evloghie a văzut îngeri ieșind din altar cu coșuri de cristal pline cu monede de aur, de argint și de aramă, cu prescuri, întregi sau sfărâmate în fărâmituri, și un mic vas de aur cu mir și o cădelniță de aur cu tămâie foarte mirositoare. Îngerii împărțeau monahilor aflați la slujbă darurile din coșuri, ungeau pe unii cu mir sau îi tămâiau, iar pe alții îngerii nu i-⁠au dat nimic. Prin rugăciune i s-⁠a descoperit lui Evloghie înțelesul faptelor îngerilor: cei ce au primit câte un galben sunt cei care miercurea, vinerea, duminica și la praznicele dumnezeiești priveghează cu trezvie de seara până dimineața; cei ce au primit bani de argint, cei ce privegheau de la miezul nopții până dimineața; cei ce au primit monedă de aramă, cei ce sunt siliți la psalmodiere; cei ce au primit prescuri întregi se dedau citirii cărților; fărâmiturile le-⁠au primit începătorii care nu au intrat încă în viața monahală desăvârșită; unși cu mir, cei ascultători în toate de părintele lor și închinați slujirii tuturor, ale căror sudori și osteneli se socotesc înaintea lui Dumnezeu drept mir; cei tămâiați sunt cei dedați zvonurilor, care își vin în simțire abia când intră în biserică; n-⁠au primit nimic cei neglijenți cu mântuirea lor, care nu se împotrivesc gândurilor rele și nu își curățesc inima de patimi, ci s-⁠au dedat iubirii de argint și lăcomiei pântecelui; cei ce au lăsat în biserică darurile primite și au plecat cu mâinile goale sunt cei ce se ocupă cu cărțile elinești, cu științele lumii acesteia, dedați mândriei, deșertăciunii și plăcerii oamenilor.

Cea mai cunoscută înfățișare a vedeniei lui Evloghie este fresca lui Dionisie, făcută în 1502 pentru catedrala Nașterii Maicii Domnului din mănăstirea Ferapont. Fresca este așezată lângă proscomidiar, în altarul din stânga al catedralei, ceea ce subliniază înțelesul liturgic al acestui subiect. Dionisie a alcătuit o compoziție dintr-⁠un grup de monahi fără aureole, așezați pe două rânduri pe un fundal arhitectural, în jurul unui altar cu o cruce de aur înconjurată de strălucire. Printre monahi sunt îngeri care le împart darurile, după vedenia lui Evloghie. Dionisie a lăsat deoparte toate amănuntele povestirii vedeniei, fără să-⁠l scoată în evidență pe Evloghie între monahi și fără să arate deosebirea darurilor împărțite de îngeri; accentul principal l-⁠a pus pe unirea liturgică a Bisericii pământești cu cea cerească, subliniată de lumina de la crucea de pe altar, care simbolizează lumina Taborului din Evanghelii. În alte înfățișări în fresce și icoane (mănăstirea sârbă Ioșanița, mănăstirea Tihvin, biserica Intrării din Solvîcegodsk și altele), accentul este pus pe amănuntele povestirii: se evidențiază Evloghie, căruia un înger îi lămurește cele văzute, darurile monahilor sunt felurite, iar unii sunt cu totul lipsiți; în mâinile lui Evloghie și ale îngerilor se pun suluri cu texte care lămuresc înțelesul pilduitor al compoziției.