Macarie Macres

Sfântul Cuvios Macarie Macres s-⁠a născut în jurul anului 1383 la Tesalonic, din părinți evlavioși și de seamă (după alte izvoare, era evreu de neam și s-⁠a făcut creștin). Se deosebea prin învățătură, virtute și înțelepciune și purta porecla Asprofris. La vârsta tinerească a venit în Sfântul Munte (1401) și s-⁠a făcut monah la Mănăstirea Vatoped, sub un bătrân virtuos, Armenopoulos, apoi sub ascetul David; a fost hirotonit diacon și preot. A mers cu David la Constantinopol, la chemarea împăratului Manuil al II-⁠lea Paleologul, dar împăratul nu i-⁠a putut ține mult ca sfătuitori duhovnicești. S-⁠au întors la Athos, unde David a adormit în 1422.

Mai târziu Macarie s-⁠a dus din nou la Constantinopol și a fost egumen și înnoitor al Mănăstirii Pantocrator, căzută în decădere. Împăratul Ioan al VIII-⁠lea Paleologul l-⁠a trimis ca reprezentant la Roma (1429), unde s-⁠a arătat neclintit și drept-⁠credincios. A fost protosincel al patriarhului și duhovnic al împăratului. A adormit în urma ciumei, în insula Halki, iubit de toți, și a fost înmormântat la Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol, la 7 ianuarie 1431.

A scris vieți ale Sfinților Andrei al Cretei, Maxim Cavsocalivitul și David din Tesalonic, o cuvântare la mutarea moaștelor Sfintei Eufimia și alte scrieri. A scris și o cuvântare împotriva învățăturii latine despre purcederea Duhului Sfânt „și de la Fiul”, în care arată deosebirile mari dintre ortodocși și latini. A urmat cu stricteță viața isihastă și, după biograful anonim, a fost învrednicit să vadă lumina necreată. Este pomenit la 8 ianuarie și este cinstit local, la Vatoped, fără canonizare sinodală.