
Sfântul
Matei Tatomir
Sfânt local al eparhiei Sankt Petersburg, născut în 1848 într-o familie de protoiereu și mort în 1904.
- Adormit
- 1904secolul XX
- Locul
- Sankt Petersburg
Viața
Matei Climentievici Tatomir (10 [23] august 1848 - 17 [30] septembrie 1904) a fost un nevoitor închis din Sankt-Petersburg, născut în gubernia Kameneț-Podolsk în familia protoiereului Climent, și socotit de unii cinstitori fericit. Izvorul de care dispunem îl numește sfânt cinstit local al eparhiei Sankt-Petersburg, dar nu arată nicio hotărâre sigură de canonizare, iar în același text se spune că pe date neoficiale cererea de canonizare ar urma să fie aprobată de comisia sinodală în 2026. De aceea nu putem spune că este un sfânt canonizat în mod sigur. Despre viața lui izvorul rus este singurul de care dispunem, fără alt izvor care să-l confirme, și de aceea ce urmează trebuie citit cu rezervă.
Studiile
Din copilărie s-a văzut că vrea să calce pe urmele tatălui. În 1867 a încheiat înainte de vreme seminarul din Kameneț-Podolsk. În 1874 părintele Climent a fost mutat să slujească în eparhia Sankt-Petersburg și i-a luat pe amândoi fiii; acolo viitorul închis a intrat la o școală superioară, facultatea de limbi orientale. Din dosarul lui universitar se vede că nu avea aproape niciun mijloc de trai, fiindcă din motive personale refuza ajutorul material al tatălui. În 1876 a vorbit la o adunare în apărarea profesorului lui preferat, care fusese osândit pe nedrept fiindcă mustrase preoțimea ce avea o prea vădită atracție spre ideile apusene de libertăți fictive și democrație. Cei mai mulți studenți au fost exmatriculați și învățătura lui civilă s-a oprit aici. Episcopul Leontie (viitorul mitropolit al Moscovei) nu l-a binecuvântat personal să meargă pe calea monahală, după vorbirile lui sociale. Aceste întâmplări, mai ales nedreapta pedeapsă, au fost imboldul pentru alegerea unei alte căi, în care avea să se vadă urcușul lui pe Scara duhovnicească.
Nevoința
A plecat în pelerinaj în Țara Sfântă, unde a fost câțiva ani nevoitor în pustie. Apoi a călătorit în Siria, unde a luat experiența sihaștrilor de acolo. Întors la Sankt-Petersburg, locul nevoinței lui de rugăciune a fost cimitirul Nikolski al Lavrei Alexandru Nevski, unde a trăit pe stradă și prin cripte în chip foarte ascetic. Citea regulat rugăciuni pe orice vreme, fără grijă de nevoile trupului. Cam paisprezece luni de o asemenea viață l-au dus la o boală grea de rinichi. Refuzând să părăsească postul de rugăciune, nevoitorul s-a încuiat într-o criptă veche, dar l-a salvat vizita neașteptată a împăratului Alexandru al III-lea, care a aflat întâmplător de starea gravă a unui închis necunoscut. După o scurtă audiență, bolnavului i s-a dat o locuință, în care s-a mutat în 1888; în jurul anului 1899 a ajuns proprietarul unui apartament de trei camere pe strada Ioannovskaia nr. 22. După Nikolskoe a suferit câteva luni de boală grea, iar la îngrijit-o o enoriașă a bisericii luterane, care voia mult să slujească lui Dumnezeu. Peste un an, viitorul fericit s-a declarat închis care primește oameni, iar pe Liubov a convins-o să facă Taina Botezului în Ortodoxie și să-l ajute până la moarte. Mai târziu ea avea să treacă prin mari încercări, ajutând să se facă Liturghii în timpul grelelor represiuni, împreună cu episcopul Grigorie (Lebedev), care cu trei ani înainte de moartea ei a tuns-o monahie. Slujba o făcea ieromonahul Matei (Cheliuskin), fost ofițer de gardă. Fratele lui a murit și el a rămas ultimul moștenitor al neamului de preoți Tatomir.
Mai bine de unsprezece ani, închisul i-a primit pe toți cei ce voiau, în apartamentul lui. Fără sărbători și zile libere, îi primea în chilie și pe sărmanii nefericiți, și pe nobili, ofițeri de merit, episcopi. Fiecăruia îi găsea un cuvânt creștin și, după martorii oculari, cu ajutorul lui Dumnezeu nu greșea niciodată. L-a vizitat preotul cunoscut al vremii Ioan (Serghiev) de Kronstadt. La începutul toamnei lui 1904 și-a prevenit pe cea ce-l slujea că curând va trebui să părăsească lumea aceasta. La 16 septembrie Matei Tatomir a cerut ca Liubov să citească o rugăciune, iar el, în deplină sănătate, s-a așezat în fotoliu pentru un somn scurt obișnuit.
Moartea și cinstirea de după
La 17 septembrie (30 septembrie) 1904 a murit în somn, din oprirea inimii. Părintele Climent a rânduit înmormântarea fiului la cimitirul Nikolski al Lavrei Alexandru Nevski, într-un sicriu de lemn, în mormântul peste care s-a ridicat o criptă-capelă. Din 1911 locul a căpătat mare cinstire și era vestit prin ajutorul dat enoriașilor. Din 1925, în vremea prigoanei, cinstitorii fericitului Matei au săvârșit Euharistia în această capelă. În 1985 mitropolitul Antonie (Melnikov) ar fi înfățișat arhiereilor numărul minunilor atestate la mormântul închisului; după aceea Matei Tatomir ar fi fost canonizat ca sfânt cinstit local, iar ierarhul, din motive de siguranță, ar fi aflat moaștele fericitului și le-ar fi ținut sub pat până la moartea lui. Din 1999 locțiitorul Lavrei Alexandru Nevski, Nazarie (Lavrienko), s-a îngrijit de capela-chivot. În 2019 sponsorul Vera Anatolievna Aghian a început restaurarea capelei. În 2021 îngrijitorul capelei, un blogger ortodox, a organizat o activitate de informare activă, care a ajutat ca mai mulți oameni să afle de Matei Tatomir. După date neoficiale ale Comisiei sinodale pentru canonizare, cererea pentru fericitul Matei Tatomir va fi probabil aprobată în 2026. Aceste afirmații despre canonizarea din 1985 și despre moaștele păstrate sub pat nu se sprijină pe nicio hotărâre publicată și nu le putem confirma.
Alte știri din izvor
Ziua numelui lui era 29 noiembrie, în cinstea Evanghelistului Matei. Se spune că, după o moarte clinică, a primit darul străvederii și putea uneori ajuta la tămăduirea copiilor sub unsprezece ani. Împăratul Nicolae al II-lea ar fi vrut să-l cheme la Moscova să ajute să slujească statul, dar el spusese că nu va părăsi locuința până la moarte. Mormântul lui a fost cinstit mai ales în vremea blocadei Leningradului. Se spune că la el s-a rugat regulat preotmucenicul mitropolit Veniamin (Kazanski) al Petrogradului și Gdovului, ca și cel ce avea să fie Serafim de Vîrița. Capela a fost făcută după asemănarea chiliei lui: oamenii șed pe o bancă în fața portretului închisului și a icoanelor și încep o convorbire duhovnicească cu fericitul Matei.