Matrona Desculța

Fericita Matrona Desculța, numită și Matrona din Petersburg sau „Matrionușka cea desculță”, a fost o pelerină și nebună pentru Hristos care a trăit la Sankt Petersburg la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea și începutul secolului al XX-⁠lea. Mii de oameni veneau la ea după sfat, mângâiere și rugăciune. Mitropolitul Varsanufie al Sankt Petersburgului scria că ea a ales calea nebuniei pentru Hristos și a pelerinajului și că a primit de la Dumnezeu, pentru nevoințele și smerenia ei, darul înainte-⁠vederii și al facerii de minuni, iar viața ei arată credincioșilor una dintre multele căi care duc la mântuire.

Copilăria și cele două căsătorii

Pe numele ei de naștere Matrona Petrovna Șcerbinina, s-⁠a născut în 1833 în satul Vanino din ținutul Nerehta, gubernia Kostroma, într-⁠o familie de țărani. Părinții ei se numeau Petru și Agafia. A fost botezată la 27 martie 1833 și a primit numele Sfintei Mucenițe Matrona din Tesalonic. A avut un frate mai mare, Alexandru, și doi mai mici, Ioan și Macarie. Cercetătorii presupun că în copilărie a auzit povestirile despre fericitul Simon de Iurievieț, nebunul pentru Hristos cinstit în acele locuri.

În 1850, la șaptesprezece ani, a fost măritată cu Ivan Feodorov Rumianțev, de optsprezece ani, și au locuit în satul lui, Antonovo. Au avut doi fii, Andrei și Ivan. În 1855 soțul a fost luat la oaste, iar Matrona a devenit soție de soldat, ceea ce, după unii cercetători, a scos-⁠o și din iobăgie. Ivan s-⁠a întors în 1865 și a murit în 1870, după toate semnele din pricina beției.

Rămasă văduvă, Matrona și-⁠a luat pașaport și a plecat să lucreze la Kostroma. Acolo s-⁠a căsătorit cu târgovețul Egor Tihonovici Mîlnikov, care avea, se pare, o băcănie și o casă pe strada Sfântul Serghie. Biografii ei spun că această căsătorie a fost pentru ea o grea încercare și că a îndurat multe necazuri. Nu au avut copii.

Soră de caritate în război

Când a izbucnit războiul ruso-⁠turc din 1877-1878, Egor Mîlnikov a fost chemat în armată, iar Matrona a plecat cu el pe front ca soră de caritate. Primea o leafă de 25 de ruble, pe care, după primul ei biograf, o dădea ostașilor răniți. Numele ei nu apare în listele surorilor de caritate din Kostroma, dar între lucrurile pe care le-⁠a dăruit în 1904 moștenitorului tronului se afla medalia comemorativă a sfințirii bisericii de la Șipka. De aceea se crede că a mers pe front ca voluntară.

Pelerina desculță

În timpul războiului soțul ei a murit. După încheierea păcii, Matrona și-⁠a vândut averea, a împărțit banii și a făcut legământ să umble desculță ca pelerină. Ea însăși povestea că a fost de patru ori la Ierusalim și de zeci de ori în Insulele Solovețki, care au fost prima ei țintă, la Valaam, în Lavra Sfintei Treimi, la Sarov și la alte mănăstiri. Umbla desculță pe orice vreme și purta doar haine albe de vară. Era prietenă cu alți doi pelerini vestiți ai vremii, Vasile Desculțul și Alexandru Diomin.

A rătăcit astfel vreo trei ani, iar în 1881 s-⁠a așezat la Sankt Petersburg, unde locuia, se pare, unul dintre fiii ei. La început a stat pe partea Petrogradului, apoi pe Insula Vasilievski, unde mergea mereu la catedrala Sfântului Andrei, iar mai târziu pe strada Bolșaia Morskaia.

Poliția a oprit-⁠o de mai multe ori pentru că umbla desculță prin oraș, așa că a cerut Sfântului Sinod îngăduința de a-⁠și ține legământul. În cererea ei scria că poliția o acuză că tulbură poporul, dar că faptul că Dumnezeu nu lasă să înghețe picioarele goale ale celor ce I-⁠au făcut acest legământ nu poate decât să întărească credința ortodoxă în suflete.

Sfătuitoare și tămăduitoare

Primele știri despre tămăduirile și înainte-⁠vederea ei sunt de la sfârșitul anilor 1890. Matrona a devenit cunoscută în tot orașul ca sfătuitoare în necazuri și tămăduitoare. Lunea și joia primea în locuința ei până la 500 de oameni pe zi, iar poliția raporta că pe stradă se strângeau în jurul ei până la trei sute de cinstitori. Oamenii îi cereau ajutor și pentru a-⁠și găsi slujbă sau pentru a ieși din strâmtorări, iar unii au pus pe seama rugăciunilor ei vindecarea unor bețivi înrăiți.

Un preot de la catedrala Sfântului Andrei povestea că, atunci când unii îi cereau să le spună viitorul, ea refuza, spunând că nu este nici vrăjitoare, nici ghicitoare, și îi chema să se roage împreună în tăcere înaintea icoanelor. Nu lua plată pentru rugăciune, dar primea, dacă i se dădea, ceva pentru untdelemn și lumânări. Se spovedea și se împărtășea la Sfântul Ioan de Kronstadt, iar o fotografie din 1906 îi arată împreună la punerea temeliei casei unui negustor.

Faima ei a îngrijorat autoritățile bisericești și poliția. În octombrie 1897 consistoriul a cercetat cazul ei și a poruncit clerului parohiei să-⁠i supravegheze cu grijă credința, interzicându-⁠i să mai primească oameni și să strângă bani pentru untdelemn și lumânări. În ianuarie 1898 a fost judecată pentru că strânsese fără aprobare bani pentru biserici și mănăstiri, dar a fost achitată, fiindcă nu fusese nicio înșelăciune.

Nevoința

Aproape toată viața a avut o sănătate puternică, deși ducea o viață foarte aspră. Un ziarist scria că se hrănea cu o fiertură gătită într-⁠o cană mică, din care mânca mai multe zile, și cu pâine înmuiată, iar ca băutură amesteca ceai cu cafea. În afară de prescură, aceasta era toată hrana ei. Banii primiți îi împărțea îndată, spunând că trăiește doar pentru Dumnezeu și nu vrea să i se găsească bani după moarte. Darurile, de la câțiva copeici până la 500 de ruble, le trimitea săracilor, mănăstirilor și parohiilor nevoiașe.

Ultimii paisprezece sau șaisprezece ani i-⁠a trăit lângă paraclisul icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” de pe teritoriul fabricii de sticlă, dincolo de bariera Nevei. Era un cartier muncitoresc cu peste treizeci de fabrici, cu case de lemn, fără canalizare, unde bântuiau holera și tifosul, iar oamenii trăiau în sărăcie și beție. Chilia ei, într-⁠o casă de bârne, era mai săracă decât o celulă de închisoare, cu pereții înnegriți de fum, cu un pat de fier acoperit cu zdrențe și luminată doar de candelele aprinse înaintea icoanelor vechi.

Împreună cu Vasile Desculțul a strâns bani pentru zidirea acolo a unei biserici a icoanei „Bucuria tuturor celor necăjiți” cu bănuți. A strâns bani și pentru o biserică în satul Feriazkino din gubernia Tver.

Mărturii ale contemporanilor

Contemporanii credeau că are darul înainte-⁠vederii. Cei care o căutau erau mai ales săraci, dar veneau și intelectuali, negustori și oameni din înalta societate. I se atribuie proorocii despre soarta premierului Piotr Stolîpin și a guvernatorului general al Amurului, Nikolai Gondatti. În 1910 ar fi spus că i s-⁠au stins șapte candele și că ceva rău se va întâmpla Rusiei. Adesea îi stropea pe vizitatori cu apă sfințită și îi binecuvânta cu o icoană. Primea scrisori din toată Rusia.

Scriitorul Evgheni Poselianin a descris o întâlnire întâmplătoare cu ea: o femeie desculță, cu ochi luminoși, îmbrăcată în alb, cu un coș mare de nuiele și sprijinită într-⁠un toiag greu ferecat. Îl impresiona simplitatea ei. Vorbeau despre moartea unei persoane dragi și despre orfanii pe care îi aducea în capitală. Poselianin socotea că oamenii vedeau în ea răbdarea, desprinderea de cele materiale și libertatea față de legăturile lumești.

Din 1909 Matrona s-⁠a pregătit de moarte, împărtășindu-⁠se des, iar în ultimii doi ani a primit de mai multe ori Sfântul Maslu.

Legătura cu familia imperială

Actele cancelariei împărătesei și ale Ministerului Curții arată că între 1896 și 1911 Matrona a trimis familiei imperiale daruri de sărbători: icoane, prescuri, untdelemn de candelă și alte obiecte bisericești. S-⁠a păstrat o lungă corespondență a ei cu familia imperială și există mărturii despre o întâlnire a ei cu împăratul Nicolae al II-⁠lea.

Moartea și înmormântarea

Fericita Matrona a trecut la Domnul la 30 martie 1911, în al 78-lea an al vieții. Câteva zile mulțimi mari s-⁠au strâns în fața casei ei: cerșetori și muncitori, negustori, funcționari și doamne din aristocrație, precum și mulți preoți, iar marile ziare ale capitalei scriau zi de zi despre moartea ei. Un arhimandrit spunea la înmormântare că evlavia ei întruchipa credința simplă a poporului rus și că își luase asupra sa nevoința nebuniei pentru Hristos.

La 4 aprilie 1911 a fost îngropată în spatele paraclisului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, pe malul Nevei, în prezența a peste 20.000 de oameni. Mormântul avea o criptă și o cruce, iar mai târziu s-⁠a ridicat peste el un paraclis de lemn, în care se aflau multe dintre icoanele din chilia ei. Crucea purta inscripția că acolo se odihnește trupul roabei lui Dumnezeu, bătrâna Matriona Petrovna Mîlnikova, Matrionușka cea desculță. În vremea sovietică locul a fost nivelat și acoperit cu moloz.

Amintirea

Îndată după moartea ei s-⁠a tipărit o broșură despre viața ei, iar un an mai târziu biografia scrisă de Alexandru Plotnikov, care o cunoscuse. A fost fotografiată de mari fotografi ai vremii, între care Karl Bulla. Istoricii de astăzi arată că în jurul ei s-⁠au țesut multe legende, astfel încât chipul ei real se împletește cu cel păstrat de evlavia populară. În anii 2010 s-⁠a ridicat întrebarea canonizării ei, s-⁠au publicat două cărți cu documentele de arhivă despre viața ei și s-⁠au făcut filme documentare care au făcut-⁠o cunoscută unui public larg.