Mitia Kozelski

Mitia Kozelski, pe numele său adevărat Dmitri Popov, a fost un nebun pentru Hristos din orașul Kozelsk, de lângă Mănăstirea Optina, care la începutul secolului al XX-⁠lea s-⁠a bucurat de încrederea împăratului Nicolae al II-⁠lea și a împărătesei Alexandra. Bolnav și aproape fără grai, era socotit de mulți un om al lui Dumnezeu, înzestrat cu darul proorociei. Mai târziu a devenit un potrivnic hotărât al lui Grigori Rasputin, iar viața și-⁠a încheiat-⁠o în 1929, în surghiunul de la Solovki.

Numele și boala

Era cunoscut în popor sub mai multe porecle: Mitia Koliaba, Mitia cel Gângav sau Mitia Kolebiaka. Mai târziu a primit acte pe numele de Dmitri Andreevici Znobișin, și sub acest nume apare într-⁠un dosar al poliției din 1912. S-⁠a născut în 1865 la Kozelsk, în gubernia Kaluga, și, după mărturia ieromonahului Iliodor, care l-⁠a cunoscut bine, se trăgea din starea târgoveților.

Mitia suferea de epilepsie și de o boală grea a oaselor și mușchilor. Până în 1900 a fost, după aceleași mărturii, mut și cu totul schilod: aproape surd și orb, cu picioarele strâmbe, cu spinarea încovoiată și cu brațele nedezvoltate. Abia putea rosti cuvinte, de aceea apărea de obicei însoțit de un „tălmaci” care le explica celorlalți ce voia să spună.

Anii de la Optina

Câțiva ani a trăit la Mănăstirea Optina, lângă orașul său. Unii istorici socotesc că a fost ocrotit chiar de Sfântul Ambrozie de la Optina, care îi primea cu dragoste pe cei bolnavi și neputincioși. În 1900, după credința contemporanilor, în urma unei lovituri de trăsnet a început să umble și să vorbească mai deslușit, deși a rămas cu grele suferințe trupești. Tot atunci i s-⁠a arătat în mâna dreaptă o cruce, lucru socotit minune. De atunci s-⁠a crezut că are putere să alunge demonii, iar cuvintele lui au început să fie primite ca proorocii.

Unii dintre cei care au scris despre el socotesc că după moartea Sfântului Ambrozie, în 1891, pelerinii veniți la Optina au văzut în Mitia un fel de urmaș al bătrânului și au dus vestea „noului fericit” în toată Rusia. Alții, mai sceptici, arată că graiul lui neînțeles lăsa loc tuturor tâlcuirilor și că unii monahi, văzându-⁠l într-⁠o criză, au crezut că are darul proorociei și au început să-⁠l arate mai-⁠marilor Bisericii. Ambasadorul Franței, Maurice Paléologue, scria că stările lui de extaz alternau între neliniște și încremenire.

Pelerinajele și întâlnirea cu Sfântul Ioan de Kronstadt

De la Optina, Mitia a pornit în pelerinaj prin tot imperiul. În 1901 a ajuns la Kronstadt, unde a fost înfățișat Sfântului Ioan de Kronstadt. La început s-⁠au înțeles bine, dar apoi între ei a apărut o neînțelegere, pentru că părintele Ioan nu-⁠i vorbise împăratului despre darul de proorocie al lui Mitia. Fostul ieromonah Iliodor, martor potrivnic și puțin vrednic de crezare, a lăsat despre această ceartă relatări pline de clevetiri la adresa Sfântului Ioan, pe care istoria nu le confirmă.

La curtea imperială

Potrivit lui Iliodor, în 1902 Mitia a fost primit la Academia Teologică din Sankt Petersburg de arhimandritul Teofan, inspectorul academiei, care l-⁠a făcut cunoscut Marii Ducese Milița Nikolaevna și apoi împăratului. După altă relatare, atenția împăratului asupra lui a fost atrasă de prințul Nikolai Obolenski, moșier din Kozelsk, de Marele Duce Constantin, care locuise ani la rând într-⁠o casă de vară lângă Optina, și de fratele prințului, Alexei Obolenski, pentru scurtă vreme procuror al Sfântului Sinod. Se spunea că Mitia ar fi vindecat-⁠o pe o prințesă de nerodire. A fost primit întâi în salonul contesei Sofia Ignatieva, de unde câțiva dintre prietenii ei au hotărât să-⁠l ducă la curte, ca să se roage pentru nașterea unui moștenitor. Istoricul Mihail Bogoslovski îl socotea un protejat al episcopului Ermoghen al Saratovului.

La curte venea de obicei cu un bătrân din Kozelsk, fostul negustor Elpidifor Kananîkin, care spunea că, după ce a înțeles deșertăciunea lumii, s-⁠a dăruit slujirii fericitului și a primit de la Dumnezeu harul de a-⁠i înțelege cuvintele. Elpidifor cerea adesea daruri pentru zidirea la Optina a unei biserici închinate fericitului. Contemporanii au lăsat descrieri foarte diferite ale acestor vizite: unii le înfățișau ca pe niște întâlniri liniștite, alții ca pe niște scene în care Mitia cădea în criză înaintea familiei imperiale, iar tălmaciul îi tâlcuia strigătele.

În jurnalul împăratului Nicolae al II-⁠lea, la data de 14 ianuarie 1906 după calendarul vechi, se află această însemnare: la ora patru a venit la ei omul lui Dumnezeu Dmitri din Kozelsk, de lângă Optina, care a adus o icoană pictată după o vedenie pe care o avusese de curând, și au vorbit cu el aproape o oră și jumătate. Pe icoană, împăratul și împărăteasa stau înconjurați de îngeri, iar mai jos oștile cerești lovesc demonii cu săbii de foc.

Iliodor scria că fericitul le dădea sfaturi împăraților, îi prevenea despre revoluție și despre răscoale în armată și, intrând pe ușa din dos, șchiopătând și fluturându-⁠și mâna uscată, purta în buzunare afine sau fragi pentru copiii împăratului. Paléologue nota că în vremea războiului cu Japonia Mitia părea chemat să joace un rol însemnat. Se spune că obiceiul celor din jurul familiei imperiale de a-⁠i numi pe împărat și împărăteasă „tata” și „mama” ar veni de la Mitia, care doar aceste două cuvinte le putea rosti limpede.

Istoricul Alexandr Bohanov socotea că omul de azi trebuie să lase deoparte judecățile vremii sale ca să vadă în întâlnirea împăratului cu un nebun pentru Hristos neștiutor de carte bucuria duhovnicească pe care o dădea unui credincios atingerea de lumina dumnezeiască. Alții explicau apropierea prin credința adâncă, deplină, cu care împărăteasa Alexandra îmbrățișase Ortodoxia. Istoricul Douglas Smith scria că împăratul era fermecat de Mitia, iar alți cercetători îl numesc „prietenul tainic” al familiei imperiale.

O scrisoare către împărat

În arhiva medicului Piotr Badmaev s-⁠a păstrat o scrisoare a lui Mitia către Nicolae al II-⁠lea, în care îl numește pe împărat „tătuță”. Scrisoarea arată că Biserica Ortodoxă este sprijinul tronului, iar mănăstirile sunt cetatea Bisericii, și o numește pe Maica Domnului stareța sfintelor lăcașuri. Amintește icoana pe care, după tradiție, Maica Domnului a dat-⁠o în 1073 pentru catedrala Adormirii din Kiev și care din 1667 se afla la Moscova. Mitia îi aducea la cunoștință împăratului o delapidare de 200.000 de ruble descoperită la Optina și îl ruga să vegheze el însuși ca vinovații să fie judecați.

Iliodor spunea că oamenii curții îl preferau pe Mitia lui Rasputin. Între prietenii săi se numărau prințul Mihail Putiatin, conducătorul administrației palatului de la Țarskoe Selo, prințul Vladimir Orlov, șeful cancelariei militare a împăratului, și comandantul palatului, Vladimir Dediulin. Printre cei care îl cinsteau se afla și Ivan Fedcenkov, pe atunci student la Academia Teologică, viitorul mitropolit Veniamin.

Împotriva lui Rasputin

Potrivit unor documente ale poliției, Mitia și Rasputin fuseseră ani de zile prieteni apropiați, până când s-⁠au certat. După depărtarea sa de curte, Mitia a devenit unul dintre cei mai aprigi potrivnici ai lui Rasputin. La 29 decembrie 1911 a luat parte, alături de episcopul Ermoghen și de ieromonahul Iliodor, la încercarea nereușită a unor înalți clerici de a-⁠l sili pe Rasputin să părăsească Sankt Petersburgul și să rupă legăturile cu familia imperială. După aceasta a trebuit să se ascundă. A fost apropiat de mișcarea creștină a trezviei condusă de Ioan Ciurikov.

Sfârșitul și amintirea

Despre ultimii ani ai vieții sale se știu puține lucruri. A murit în 1929 în Insulele Solovețki, unde se afla atunci lagărul cu destinație specială în care puterea sovietică întemnița clerici și credincioși.

Chipul acestui „drept al poporului” a rămas în amintirile multor contemporani, între care ambasadorul Maurice Paléologue, președintele Consiliului de Miniștri Vladimir Kokovțov și președintele Dumei de Stat Mihail Rodzianko. Mitia Kozelski apare ca personaj în romanul „Forța necurată” al lui Valentin Pikul și în cartea documentară despre Rasputin a lui Andrei Amalrik. Nu se cunoaște o canonizare a sa, dar numele lui rămâne legat de Optina, de familia ultimului împărat și de tradiția rusească a nebunilor pentru Hristos.