Nicandru de la Gorodnoezersk

Cuviosul Nicandru de la Gorodnoezersk (Nicandru de la Lacul Gorodno) a fost monah al Bisericii Ruse, întemeietorul pustiei Nicandru de la Gorodnoe Ozero, mort la 15 martie 1603. Cinstirea lui este locală; izvorul rus spune că este pomenit local la 15 martie și 4 noiembrie, în Soborul sfinților din Novgorod. Izvoarele nu dau data canonizării.

Despre viața lui lumească nu s-⁠a păstrat aproape nimic, se știe doar că s-⁠a născut în secolul al XVI-⁠lea. A întemeiat mănăstirea de bărbați a lui Nicandru (mai târziu cimitirul Nikandrovski, apoi satul Nikandrovo din raionul Liubîtino, regiunea Novgorod), în ținutul Borovici, guvernământul Novgorod, la 47 de verste spre nord-⁠vest de Borovici și la patru verste de cimitirul Șerohovici, pe malul lacului Gorodno, după al cărui nume a primit supranumele Gorodnoezerski. Când a întemeiat Nicandru pustia nu se știe precis. În inventarul din 1581 se spune: în cimitirul Nikolski din Șerohovici, mănăstirea țarului și a marelui cneaz, a stat pe pădure neagră, pustia lui Nicandru, și în ea biserica Învierii lui Hristos și biserica încălzită a lui Dimitrie al Vologdei făcătorul de minuni, chilia egumenului și 10 chilii, în ele 3 bătrâni, iar 7 chilii pustii. Împreună cu puținii lui tovarăși, Nicandru a trăit în mănăstirea întemeiată de el până la moarte; a murit la 15 martie 1603. Moaștele lui au fost așezate sub lespede în mănăstirea întemeiată de el, în crâng, dincolo de cimitir.

După moartea cuviosului, pustia a început să decadă, iar numărul monahilor să scadă brusc. Ca să fie sprijinită, pustia a fost alipită mănăstirii Krutețk, iar în 1764 a fost desființată și numită cimitirul Nikandrovo, cu o biserică a Învierii lui Hristos și cu un paraclis în cinstea Cuviosului Nicandru. După lovitura de stat din octombrie, mănăstirea a fost jefuită și închisă de bolșevici și abia după destrămarea URSS a început refacerea ei; azi este acolo o mănăstire de maici.