Zaharia

Zaharia a fost episcop al Romei din decembrie 741 până la moartea sa, la 15 martie 752. A fost ultimul papă al perioadei în care scaunul Romei se afla sub oblăduirea Imperiului Bizantin, un păstor chibzuit într-⁠o vreme primejdioasă.

Alegerea

Era de neam grec, dintr-⁠o familie din Santa Severina, în Calabria, fiul lui Policronie. A fost diacon al Bisericii Romei și, după moartea papei Grigorie al III-⁠lea, a fost ales în luna decembrie. Izvoarele nu sunt de acord asupra zilei exacte, 3 sau 5 decembrie, nici asupra anului, 741 sau 742.

Pacea cu longobarzii

Alianța lui Grigorie al III-⁠lea cu ducatul longobard Spoleto pusese în primejdie cetățile Bisericii. Zaharia s-⁠a dus la regele Liutprand, care, din respect pentru el, a dat înapoi teritoriile luate și i-⁠a eliberat pe prizonieri fără răscumpărare. Cartea Papilor subliniază mai ales influența lui personală asupra lui Liutprand și a urmașului acestuia, Ratchis. La cererea exarhatului Ravenei, a convins pe rege să renunțe la un atac asupra Ravenei.

Misiune și grijă pentru robi

A purtat scrisori cu Arhiepiscopul Bonifaciu al Mainzului, apostolul germanilor, i-⁠a întărit trei episcopii noi, Würzburg, Büraburg și Erfurt, și l-⁠a numit legat al papei la sinodul din 742. A mustrat pe împăratul bizantin Constantin al V-⁠lea pentru politica iconoclastă. Când negustori venețieni cumpărau la Roma robi pentru a-⁠i vinde în Africa, el a interzis negoțul și i-⁠a plătit pe negustori, dându-⁠le robilor libertatea. A ridicat prima biserică Santa Maria sopra Minerva, a refăcut palatul Lateran și a mutat capul Sfântului Gheorghe la biserica San Giorgio al Velabro. După Wikipedia în limba română, a tradus în greacă Dialogurile Sfântului Grigorie cel Mare, de unde Răsăritul i-⁠a spus Dialogul.

A murit la 15 martie 752 și a fost îngropat în bazilica Sfântul Petru. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite. Calendarele ortodoxe de limbă engleză care cuprind sfinți ai Occidentului îl pomenesc la 15 martie.