Nichita Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul a fost egumen al mănăstirii Medikion, în Bitinia, și mărturisitor împotriva iconoclasmului bizantin. S-⁠a născut în jurul anului 760 la Cezareea Bitiniei și a adormit în 824 pe Insulele Prinților. Biserica îl pomenește la 3 aprilie.

Era dintr-⁠o familie cucernică. Mama lui a murit la opt zile de la naștere, iar tatăl, Filaret, s-⁠a făcut monah, așa că băiatul a fost crescut de bunica lui. Din tinerețe a slujit în biserică și a fost ucenic al pustnicului Ștefan, care l-⁠a trimis în 782 la mănăstirea Medikion. Mănăstirea era condusă de egumenul Nichifor Mărturisitorul și era vestită prin aspra ei rânduială. După șapte ani, în 790, patriarhul Tarasie l-⁠a hirotonit preot. Când Nichifor s-⁠a îmbolnăvit, a pus pe Nichita să conducă mănăstirea, iar după moartea lui Nichifor monahii l-⁠au ales egumen. Numărul fraților a ajuns la o sută. Viața lui a fost însemnată de darul facerii de minuni: la rugăciunea lui, un băiat mut a căpătat din nou glasul, două femei stăpânite de duhuri rele au fost vindecate, un nebun și-⁠a regăsit mintea, iar mulți bolnavi au scăpat de boli.

În vremea împăratului Leon al V-⁠lea Armeanul (813 până la 820), erezia iconoclastă a reînviat, iar după sinodul din 815 patriarhul Nichifor a fost înlăturat, iar în locul lui a fost pus un iconoclast, Teodot. Egumenii mănăstirilor au fost chemați la împărat, ca să fie înduplecați la învățătura greșită despre icoane. Nichita a susținut cu tărie cinstirea icoanelor, iar toți egumenii prezenți au rămas credincioși după pilda lui. Toți mărturisitorii au fost închiși, iar Nichita a fost trimis în exil la cetatea Masalaion, unde a îndurat încercări, întărind duhul celorlalți deținuți. A fost mutat din temniță în temniță, chinuit de foame, sete, ger, și batjocorit. Se povestește că unul dintre persecutorii lui, un oarecare Nicolae, a văzut într-⁠o noapte în vis pe tatăl său mort, care i-⁠a spus să se oprească din a-⁠l necăji pe slujitorul lui Dumnezeu, și de atunci Nicolae s-⁠a pocăit și i-⁠a oprit și pe alții.

Când Leon a pierit, în 820, împăratul Mihail al II-⁠lea a eliberat pe cei închiși pentru icoane. Nichita nu s-⁠a întors la Medikion, ci s-⁠a retras într-⁠o mănăstire aspră de lângă Constantinopol, unde a murit în 824. Trupul i-⁠a fost dus la Medikion, iar la acea procesiune mulți bolnavi care s-⁠au atins de el s-⁠au vindecat. A fost așezat lângă mormintele lui Nichifor și ale prietenului său Atanasie. Viața lui a fost scrisă în vremea evului mediu, între altele de ucenicul lui Teosterict, iar Sfântul Iosif Imnograful a scris un canon în care viața lui este înfățișată ca aspră, plăcută lui Dumnezeu și plină de milostenie. O biserică din secolul al XVIII-⁠lea din insula Lefkada îi este închinată.