Teodoret de Cir

Fericitul Teodoret al Cirului (Cyrrhus) a fost episcop al Cirului, în Siria, între 423 și 457, teolog al școlii din Antiohia, tâlcuitor al Sfintei Scripturi și istoric bisericesc. Unii credincioși ortodocși îl numesc Fericitul Teodoret. El nu are o pomenire fixă în calendarul general, iar unele scrieri ale sale împotriva Sfântului Chiril al Alexandriei au fost osândite după moartea lui de al Cincilea Sinod Ecumenic. Scrierile sale, în special tâlcuirile la Scriptură, au rămas prețuite.

Copilăria și tinerețea

Potrivit istoricului Tillemont, s-⁠a născut în 393 la Antiohia, într-⁠o familie înstărită. Despre viața lui aflăm mai ales din scrisorile sale și din Istoria religioasă (Philotheos historia). După povestirea lui, mama lui, care nu avusese copii în doisprezece ani de căsătorie, fusese vindecată de o boală grea de ochi prin rugăciunile pustnicului Petru Galatul. Nașterea lui a fost făgăduită de un alt pustnic, Macedonie Mâncătorul de orz, cu condiția ca pruncul să fie închinat lui Dumnezeu. De aici i s-⁠a dat numele Teodoret, „dar al lui Dumnezeu".

A primit o educație întinsă. Scrierile lui arată cunoașterea bună a literaturii clasice, a citat din Homer, Sofocle, Euripide, Aristofan, Demostene și Tucidide. Știa greacă și siriacă, dar nu ebraică și nici latină. Din copilărie a fost citeț la Antiohia și a crescut în tradiția lui Diodor din Tars și a lui Teodor de Mopsuestia. La vreo douăzeci și trei de ani, după moartea părinților, și-⁠a împărțit averea săracilor și a intrat monah la mănăstirea Nicerte, lângă Apamea, unde a stat aproximativ șapte ani.

Episcop al Cirului

În 423 a fost pus episcop al Cirului, o mică așezare pe atunci, cu o eparhie de aproximativ 1.600 de mile pătrate, cu 800 de parohii. Se spune că a întors la Biserică peste o mie de marcioniți și mulți arieni și macedonieni. A scos din biserici peste două sute de exemplare ale Diatesaronului lui Tațian, a ridicat biserici noi și le-⁠a înzestrat cu moaște. Din veniturile episcopiei a ridicat băi, poduri, săli și apeducte, s-⁠a îngrijit să ușureze poporul de dări și a adus în oraș retori și medici. A trimis cuvinte de îmbărbătare creștinilor prigoniți din Armenia persană și a dat adăpost unui cartaginez fugit de vandali.

Controversele cristologice

Teodoret s-⁠a numărat printre cei mai însemnați participanți la disputele cristologice ale veacului al V-⁠lea. A alăturat cererii patriarhului Ioan al Antiohiei către Nestorie de a primi numele de Născătoare de Dumnezeu, iar la cererea lui Ioan a scris împotriva celor douăsprezece anatematisme ale Sfântului Chiril al Alexandriei. A fost unul dintre cei opt trimiși ai Antiohiei chemați la Constantinopol în 431, după Sinodul de la Efes, și n-⁠a primit osânda lui Nestorie. Spre sfârșitul lui 434 a lucrat pentru împăcarea Bisericilor din Răsărit. După moartea lui Chiril, Dioscor, urmașul acestuia, s-⁠a întors împotriva lui și a obținut o hotărâre a curții care îl închidea la Cir.

Atunci a scris Eranistes („Cerșetorul"), lucrare cristologică împotriva eutihienilor, în trei dialoguri. Împăratul Teodosie al II-⁠lea l-⁠a exclus de la Sinodul al II-⁠lea de la Efes din 449, unde a fost osândit fără să fie ascultat și afurisit, iar s-⁠a poruncit să fie arse scrierile lui. A fost silit să se retragă la mănăstirea Nicerte și a făcut apel la papa Leon. Abia după moartea lui Teodosie și venirea la putere a lui Marcian și Pulheria, în 450, hotărârile au fost anulate. La Sinodul de la Calcedon (451) a stat întâi ca acuzator, dar a fost silit de părinții sinodului, la 26 octombrie 451, să rostească anatema împotriva lui Nestorie. A făcut-⁠o cu o rezervă: anatema se referea la învățătura despre „doi Fii în Hristos" și la tăgăduirea numelui de Născătoare de Dumnezeu. Sinodul l-⁠a declarat ortodox și i-⁠a redat scaunul.

Scrierile

Operele sale tâlcuitoare sunt cea mai mare parte a scrierilor lui și cea mai însemnată contribuție teologică. Au fost scrise, după cercetători, în ordinea: Cântarea Cântărilor, Daniel, Iezechiel, Proorocii mici, Psalmii, Isaia, Ieremia, epistolele Sfântului Pavel și, în jurul anilor 452-453, Întrebările la Octateuh și la cărțile Regilor și ale Cronicilor. Lucrarea de tâlcuire este de obicei gramaticală și istorică; el ocolește literalismul prea strâns și alegoria nestăpânită. Sunt păstrate aproape toate.

În Istoria bisericească, care începe cu apariția arianismului și se oprește la moartea lui Teodor de Mopsuestia (429), a păstrat multe izvoare pierdute, mai ales scrisori din vremea disputei ariene. Istoria religioasă (Philotheos historia), terminată cam prin 444, cuprinde viețile a treizeci de nevoitori sirieni. Alte lucrări însemnate sunt Cele zece cuvântări despre Pronie, Vindecarea bolilor elinești, în douăsprezece cărți, prin care arată adevărul Evangheliei din filosofia greacă, și o prezentare a ereziilor. Din cele peste cinci sute de scrisori ale sale s-⁠au păstrat 232.

Sfârșitul

După Calcedon a rămas la Cir. A murit în jurul anului 458, după datarea tradițională între 458 și 460. Scrierile sale împotriva lui Chiril au fost osândite de Sinodul al V-⁠lea de la Constantinopol (553), în disputa celor Trei Capitole, deși el fusese socotit ortodox la Calcedon. Monofiziții l-⁠au urât tot atât cât pe Nestorie.