Teodosie Chirică

Episcopul Teodosie (Chirică) a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, de neam din părțile Basarabiei și ale Hersonului, care a slujit decenii la rând ca preot și misionar în eparhiile Hersonului și Chișinăului, iar în anii prigoanei sovietice a ajuns episcop de Nikolaev, de Kursk și de Kostroma. A fost împușcat la Nikolaev în decembrie 1937, în aceeași noapte cu fiul său, preotul Serghie.

Originea și anii de școală

Se numea în lume Teodosie Feodorovici Chirică. După unele izvoare s-⁠a născut în 1866 în satul Varnița, din ținutul Benderului, în Basarabia, în familia cântărețului bisericesc Teodor Chirică; după altele, la 11 ianuarie 1866, în satul Velikaia Kondratovka din ținutul Ananiev al guberniei Herson, unde tatăl său era dascăl la biserică. Unele lucrări de azi îl socotesc din neamul boieresc basarabean al Chiricăilor, iar el însuși s-⁠a declarat, într-⁠un chestionar, ucrainean. A învățat la Seminarul Teologic din Odesa și apoi la cel din Chișinău. A fost căsătorit și a avut cinci copii.

Preot de țară în gubernia Herson

În 1890 a slujit ca diacon la biserica Sfântului Nicolae din satul Stanislav, în gubernia Herson, iar în același an a fost hirotonit preot la biserica Sfântului Ioan cel Milostiv din satul Olșanka, în ținutul Elisavetgradului. Între 1891 și 1894 a slujit la biserica Icoanei Nefăcute de mână din satul Demidovo, în ținutul Tiraspolului; în 1893 a făcut o danie pentru comitetul eparhial al Societății Misionare Ortodoxe. La 23 mai 1894 a fost mutat la Novokrasnoe, iar la 6 iunie 1896 la casa de rugăciune a Sfântului Vasile din Adrianovka. În 1899-1900 a fost primul paroh al noii biserici a Adormirii din Blijnii Hutor. A primit ca distincții bederniță (1898) și scufie (1901).

Misionarul

Încă din primii ani de preoție s-⁠a lovit de răspândirea stundismului și a baptismului printre credincioșii din gubernia Herson și s-⁠a convins că propaganda venea și dinspre coloniștii germani, deși conducătorii baptiști din Odesa o negau. De atunci și-⁠a dedicat viața combaterii sectelor. În 1901 a devenit misionar eparhial pentru ținutul Hersonului, ajutor al cunoscutului misionar Mihail Kalnev, și s-⁠a mutat cu familia la Nikolaev.

Acolo i-⁠a cunoscut pe predicatorii protoierei Ignatie Zubov și Petru Elanski; acesta din urmă i-⁠a lăsat prin testament biblioteca sa teologică, de peste 2.000 de volume. Părintele Teodosie a predicat printre stundiști, inochentiști și adventiști, a purtat dispute publice cu staroverii și a ținut conferințe pentru credincioși, mai ales în cadrul Frăției Sfântului Andrei din Odesa. Între iunie 1905 și iulie 1906 a fost profesor de religie la gimnaziul de băieți Alexandru din Nikolaev.

În 1907 a fost mutat ca misionar al protoieriei Elisavetgrad. În acești ani a publicat mai multe lucrări misionare, între care o carte despre „ioaniți” și răspândirea lor în eparhia Hersonului (Odesa, 1909) și o lucrare împotriva adventismului (Sankt Petersburg, 1909), și a scris în foaia eparhială a Hersonului și în „Revista misionară”. Pentru lucrarea sa a primit Ordinul Sfânta Ana.

Misionar al eparhiei Chișinăului

La 22 noiembrie 1910 a fost numit misionar eparhial al Chișinăului și Hotinului și s-⁠a mutat la Chișinău. Câteva zile mai târziu, la adunarea anuală a Frăției Nașterii Domnului, a vorbit despre lupta sa cu sectele și a propus conferințe misionare pentru preoți în fiecare protopopiat. În 1911 a vizitat toate cele 34 de protopopiate ale eparhiei, vorbind preoților despre istoria, învățătura și cultul sectelor din Basarabia, mai ales despre mișcarea inochentistă, care se întindea atunci. La aceste întâlniri veneau și cântăreți și credincioși din parohii.

A predat istoria sectelor elevilor din ultimele clase ale Seminarului din Chișinău, a vorbit adesea după slujbele din catedrală, a organizat cursuri misionare pentru preoți în orașele de reședință și a îndrumat câte un preot misionar în fiecare protopopiat. Pentru râvna lui, de Paștile anului 1913 a fost ridicat la treapta de protoiereu. Împreună cu preotul Alexandru Skvoznikov a scris o lucrare împotriva inochentiștilor, publicată în românește în revista „Luminătorul” în 1916 și în rusește în foaia eparhială din 1917. Ultimul său articol în presa bisericească basarabeană a apărut în „Luminătorul”, în februarie 1918.

Revoluție și război civil

În 1918, după unirea Basarabiei cu România, a refuzat să treacă sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române și s-⁠a stabilit la Odesa, apoi la Herson, unde a slujit la biserica grecească a Sfintei Sofia. Mai târziu a încercat să se întoarcă în Basarabia, unde locuiau doi dintre copiii săi, dar nu a reușit.

În august 1919, când Armata Voluntarilor a ocupat ținutul Hersonului, a fost ales în comitetul societății „Pentru o Rusie unită și indivizibilă” și a semnat telegrame de felicitare către amiralul Kolciak și generalul Denikin. După intrarea Armatei Roșii în Herson, la sfârșitul lui ianuarie 1920, a fost arestat de Ceka, dar a fost eliberat după trei zile, fără acuzație.

În schisma renovaționistă

În 1922, când a izbucnit schisma renovaționistă, sprijinită de autoritățile sovietice, protoiereul Teodosie a crezut că Biserica are nevoie de reforme. La o adunare a clerului și mirenilor din Herson, la 31 august 1922, a susținut între altele a doua căsătorie a clerului și a salutat „Biserica vie” ca pe un imbold care scotea Biserica din impas, dar a cerut și unirea curentelor reformatoare în jurul celor mai bune scopuri ale lor. În octombrie 1922 a fost ales președintele grupului „clerului progresist” din Herson, al cărui statut nu a fost însă recunoscut de autorități.

În 1923 a făcut parte din conducerea bisericească provizorie a renovaționiștilor din Herson, care s-⁠a destrămat după o lună, pentru că preoții se retrăgeau sub presiunea credincioșilor. Cei rămași credincioși Patriarhului Tihon îi socoteau pe membrii ei eretici. Un credincios care l-⁠a cunoscut scria totuși că în acea vreme era însuflețit de năzuințe bune și punea binele Bisericii mai presus de interesele sale.

Întoarcerea și arhieria

Pe la începutul anului 1925, rămas izolat, părintele Teodosie a ales o poziție de așteptare. Arhiepiscopul Procopie (Titov) al Hersonului, eliberat din închisoarea din Odesa și exilat la Moscova, a rămas în legătură cu clerul din Herson și a contribuit mult la întoarcerea acestuia de la renovaționism. Între 1925 și 1933 protoiereul Teodosie a slujit în Biserica patriarhală.

Rămas văduv, a fost tuns în monahism și ridicat la treapta de arhimandrit. La 14 octombrie 1933, în biserica Înălțării Domnului din Odesa, a fost hirotonit episcop de Nikolaev, vicar al eparhiei Odesei. Între 23 mai și august 1937 a fost episcop de Kursk și Oboian, iar la începutul lui august 1937 a fost numit episcop de Kostroma.

Moartea

La 26 august 1937 a fost arestat. Protoiereul Mihail Romanovski, arestat odată cu el, a fost acuzat că organizase acasă o cină pentru cler cu prilejul venirii episcopului, la care s-⁠ar fi lăudat orânduirea țaristă și s-⁠ar fi vorbit despre lupta împotriva puterii sovietice; părintele Mihail a recunoscut că a fost o cină, dar a negat orice discuție potrivnică regimului.

La 18 noiembrie 1937, troica NKVD din Nikolaev l-⁠a condamnat pe episcopul Teodosie la moarte. A fost împușcat la Nikolaev în noaptea de 2 decembrie 1937. În aceeași noapte a fost împușcat și fiul său, preotul Serghie Chirică, cleric al eparhiei Hersonului.