Teofil al Alexandriei

Teofil al Alexandriei a fost al douăzeci și treilea papă și patriarh al Alexandriei, între 385 și 412, urmaș al Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu. Este amintit ca o figură de seamă a creștinismului din vremea târzie a Imperiului, cunoscut pentru hotărârea cu care a combătut păgânismul și învățătura lui Origen și pentru rolul pe care l-⁠a avut în căderea Sfântului Ioan Gură de Aur. Este socotit sfânt în Biserica Coptă și în Biserica Ortodoxă Siriană, unde este pomenit la 18 Paopi (28 octombrie în calendarul gregorian). Chipul lui este controversat, iar izvoarele vremii îl descriu adesea aspru.

Începuturile

Se știe puțin despre tinerețea lui. S-⁠a născut probabil în Egipt, la mijlocul veacului al IV-⁠lea, și a urcat pe scaunul Alexandriei în 385, după Timotei I. Nepotul lui, Chiril, pe care l-⁠a crescut, i-⁠a urmat mai târziu. A ajuns patriarh într-⁠o vreme de mari schimbări: creștinismul căpătase de curând sprijinul împăraților Constantin și Teodosie, iar orașul, unde trăiau multe învățături filosofice, a devenit scena unor mari tensiuni religioase. După unele izvoare, el a cerut ascultare deplină de la episcopi, iar pe cei neascultători i-⁠a dat la închisoare sau în surghiun; a avut informatori și s-⁠a străduit să-⁠și întindă puterea în tot Răsăritul, după pilda papei din Roma. Patrusprezece canoane alcătuite de el fac parte din canoanele Bisericii Ortodoxe.

Lupta cu păgânismul

În 391, după mai multe edicte ale lui Teodosiu I care interziceau cultul păgân și închideau templele, Teofil a condus la Alexandria strămutarea sau dărâmarea lăcașurilor păgâne. După Rufin și Sozomen, el și adepții lui au descoperit un templu păgân și au arătat în batjocură, în fața lumii, obiectele cultului; asta a stârnit ciocniri între păgâni și creștini, iar păgânii s-⁠au retras în templul lui Serapis. Teodosiu l-⁠a rugat pe Teofil să-⁠i ierte pe păgâni, dar să le dărâme templul. Distrugerea Serapeumului, unul dintre cele mai de seamă temple ale orașului, a fost văzută de izvoarele creștine ca o biruință asupra idolatriei, iar cercetătorii de azi o văd ca parte din tensiunile politice și sociale ale Alexandriei de atunci.

Disputa origenistă și Sinodul de la Stejar

Teofil a susținut la început învățătura alegorică a lui Origen, dar în 399 și-⁠a schimbat părerea, alăturându-⁠se călugărilor „antropomorfiți”, care citeau chipul lui Dumnezeu în înțeles literal. Un sinod de la Alexandria a osândit scrierile lui Origen și a izgonit călugării origeniști, între care cei Patru Frați Înalți, care au căutat adăpost la Ioan Gură de Aur, la Constantinopol. În 403, Teofil a prezidat, la Calcedon, „Sinodul de la Stejar”, care l-⁠a depus pe Ioan Gură de Aur, acuzându-⁠l de nesupunere și erezie, în parte pentru că adăpostise pe origeniștii izgoniți. Gibbon l-⁠a numit un vrăjmaș neobosit al păcii și virtuții.

Scrierile și moartea

Teofil a scris mult, dar mai toate scrierile s-⁠au păstrat doar în fragmente sau în traduceri; unele dintre rugăciunile lui au fost traduse în ghiză, limba liturgică a Bisericii Etiopiene, semn al înrâuririi lui. A murit la 15 octombrie 412 și a fost îngropat la Alexandria. Contemporanii i-⁠au dat și porecla „faraonul creștin”, pentru stăpânirea lui în două domenii deodată, cel lumesc și cel duhovnicesc.